
Într-un an în care piaţa de camioane nu traversează cea mai bună perioadă, MAN Truck & Bus şi-a luat în serios responsabilitatea de a oferi autovehicule specializate de 3,5 până la 7 t. Folosindu-se de experienţa din segmentul camioanelor, MAN a pus la punct împreună cu o serie de carosieri cu care lucrează şi pe gama medie de camioane o ofertă specială: nu mai puţin de 13 modele specifice livrate direct din fabrică, pentru care clienţii primesc o singură factură, o singură garanţie, omologare şi service.
Unul dintre cele mai inovative produse dezvoltate împreună cu BE-Connect şi Junge este un van de volum, cu care se pot transporta 10 europaleţi.
Şi, deşi combinaţia are o greutate maximă autorizată de 7 t, aceasta se poate conduce cu pemis de conducere categoria B+E. Şi asta pentru că de fapt vanul de 28 m3 este o combinație de autotractor (cabina-şasiu TGE de 3,5 t) cu un cui de cuplare în spate care preia o remorcă cu o caroserie de tip box, care se urcă pe şasiu, în spatele cabinei, de parcă ar fi o camionetă, care şi ea poate transporta 3,5 t. Deci practic, un autotractor de 3,5, care se poate conduce cu categoria B, care tractează o remorcă de 3,5 t – caz în care e nevoie de B+E – pentru a se obţine în realitate un box de volum de până la 28 m3 şi 7 t greutate totală. În plus, beneficiul unei astfel de combinaţii este că vehiculul este şi scutit de taxa de drum din Germania, vehiculul principal, cel trăgător, având 3,5 t.


Este adevărat, „compromisul” unei asemenea construcţii este o a doua axă pe spate furnizată de BE-CONNECT, care oferă întregul sistem de cuplare şi încărcare/descărcare a „remorcii”, boxul, care se poate şi lăsa pe picioare mobile în curtea beneficiarului până la descărcarea acestuia, dacă trebuie să plece şi să aducă altă remorcă.
Carosierul BE-CONNECT transformă TGE într-un tractor cu un subcadru, un cui de cuplare, o unitate de alimentare cu aer și un sistem de frânare inteligent, la care se adaugă remorca cu un singur ax 3500PLUS. Iar boxul – produs de Junge – are o sarcină utilă de 2.650 kg, nefiind atractiv pentru cât poate transporta, cât mai ales pentru volumul util. Funcțiile de siguranță precum ABS și ESP sunt transferate pe remorcă.
Vanurile MAN TGE sunt disponibile în România prin MHS Trucks & Bus.
