După aproape 4 ore de negocierii, protestatarii au obţinut aproape toate revendicările dorite, mai puţin mutarea cântarului CNAIR din frontieră, cerută pentru a nu mai îngreuna traficul prin frontieră.
CNAIR s-a făcut că nu înţelege ce cer protestatarii şi, mizând probabil pe faptul că oamenii sunt obosiţi după 4 zile de proteste şi 4 ore de negocieri, a schimbat revendicarea transportatorilor cu „reglementarea posibilităţii amendării pentru lipsa rovinietei în cazul în care timpii petrecuţi în aşteptare pentru trecerea frontierei depăşesc valabilitatea respectivă”.
Acesta era unul dintre obiectivele pentru care se cerea mutarea cântarului cu 15 km mai departe de frontieră, dar se dorea şi fluidizarea traficului acolo, mai ales că există şi un Regulament european (1100/2008), care cere mutarea din frontieră a controalelor care se pot face şi pe teritoriul naţional (printre care şi cântărirea şi măsurarea autovehiculelor). Numai că, dacă s-ar fi mutat la 15 km de frontieră controlul ar fi trebuit efectuat de ISCTR, deoarece CNAIR are competenţă doar în frontiere, controalele care nu se fac în frontieră fiind de competenşa ISCTR.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, împreună cu directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, directorul general al ARR, Dorin Ștefan, directorul General ISCTR, Tudor Nișulescu, directorul Direcție de Transport Rutier (din cadrul MTI), Adriana Kalapis, şi consilierul de stat din cadrul Cancelariei Prim-ministrului, Minel Ivașcu, şi-au asumat modificarea unor acte normative şi introducerea unor noi măsuri cerute de transportatori, printre care stabilirea unor culoare dedicate în frontieră şi în portul Constanţa care să permită doar intrarea autocamioanelor din statele membre UE, camioanele non-UE urmând să treacă de flux separat.
Această măsură ar trebui să reducă mult timpii de aşteptare în frontiere, deoarece se ştie că multe nereguli apar la camioanele turceşti şi, mai ales când erau depistaţi imigranţi, controlul se bloca şi camioanele se blocau cu orele în frontieră.
Pentru Portul Constanţa, înseamnă bandă de trecere separată, practic, pentru camioanele româneşti, care stau foarte multe ore sau chiar zile în plus la coadă din cauza aglomeraţiei create după traficul intens din Constanţa, îngroşat de camioanele cu numere de înmatriculare ucrainene.
O altă revendicare a protestatarilor a fost restabilirea toleranţelor la mase şi dimensiuni pentru a evita amenzile ridicate pentru depăşiri de greutate de 20 kg (1500 lei) sau şi de mai puţin de 1 cm.
Nu putem să nu observăm că toate măsurile de competenţa CNAIR au fost foarte şmechereşte formulate, asumarea reintroducerii toleranţelor fiind asumate verbal, dar în scris le-au menţionat doar pe cele pentru greutatea totală, profitând, probabil, din nou de faptul ca protestatarii trebuiau să plece la 22:00 pentru alte negocieri grele la ASF şi nu mai era timp pentru corecturi, printuri noi şi semnături.
Promisiunea asumată sună astfel: „Stabilirea unor limite în conformitate cu legislaţia europeană şi din state membre ale UE privind stabilirea toleranţelor pentru depăşirea greutăţii la maxim 5%.”
Însă, dacă ar fi să ne luăm după declaraţiile ministrului Grindeanu la terminarea discuţiilor, cum că a apreciat că protestatarii au avut revendicări posibile, pertinente şi au încercat să colaboreze pentru a găsi soluţii, putem crede că este vorba doar de mici scăpări de formulare care vor putea fi corectate.
Pentru transportatorii-fermieri, s-au stabilit „limite în perioada campaniilor agricole pentru autocamioanele care transportă cereale colectate din câmp către zonele de depozitare (distanţele se menţin în limita a 70 km, conform legii, iar tonajele pot fi depăşite cu maxim 10% raportat la tonajele legal permise.”
Iar din pachetul de măsuri propus pentru stabilirea unui cadru concurenţial în piaţa de transport, Transporturile şi-au asumat „obligativitatea expeditorilor de a prezenta la licenţiere o asigurare de risc financiar sau orice altă formă de garanţie bancară în limita căreia poate încheia tranzacţii”, precum şi co-responsabilizarea furnizorului în cazul în care greutatea încărcăturii diferă de cea trecută în CMR, determinând amendarea transportatorului pentru supragreutate: „Identificarea unei soluţii privind doar sancţionarea unui singur furnizor şi a destinatarului în cazul depăşirii încărcării camioanelor.”
Între timp, reprezentanţii transportatorilor şi fermierilor au ajuns la ASF şi au loc negocieri importante şi acolo.
După 4 zile de protest, prim-ministrul Ciolacu pune miniştrii să rezolve problemele ridicate de protestatari. Programul de întâlniri a părut făcut doar ca dovadă că guvernanţii au toată deschiderea la negociere: întâlniri din oră în oră la Agricultură, Transporturi, ASF, Finanţe.
Strategia protestatarilor a fost să meargă împreună transportatori şi fermieri, astfel că, dacă negocierile fermierilor cu ministrul Agriculturii au durat 3 ore, transportatorii au refuzat întâlnirea de la 13:00 şi au reprogramat la Transporturi, împreună cu fermierii, la 18:00.
Ministrul Grindeanu a promis implementarea noilor măsuri în 30 de zile.