Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Masuri simple pentru un consum redus

Consumul de carburant reprezinta circa o treime din costurile de operare ale unui camion. De aceea, atat producatorii de vehicule, cat si cei de componente cauta in permanenta modalitati de reducere a acestuia.
Un test recent realizat de Volvo impreuna cu Michelin a aratat ca niste masuri simple pot duce la reducerea consumului si a emisiilor de CO2 fara a modifica simtitor modalitatea de lucru.
Acest test comparativ este binevenit, mai ales ca cercetarile arata ca doua treimi din ansamblurile de camioane de pe drumurile europene au aliniamentul puntilor incorect.

Acest aspect, combinat cu un tip gresit de pneuri si presiunea scazuta a aerului, poate duce la un consum semnificativ mai mare de combustibil.
In urma testarii s-a dovedit ca, avand anvelopele potrivite, cu presiune si geometrie corecta, consumul de carburant, si implicit si emisiile de CO2, poate fi redus cu pana la 15%, ceea ce poate determina o economie anuala de pana la 8.000 euro/vehicul.
Testul a avut loc pe circuitul Volvo din Hällered (Suedia), pe durata a doua saptamani, timp in care au fost parcursi peste 1.000 km.
La el au participat doua camioane Volvo FH 4×2, Euro 5 de 500 CP, incarcate la capacitate.
Unul dintre ele a fost echipat cu modelele optime de anvelope, presiunea a fost cea corecta, la fel si geometria rotilor, indeplinind rol de referinta.
In cazul celui de-al doilea vehicul s-au montat anvelope cu parametri diferiti si nici geometria rotilor sau presiunea nu erau cele corecte. Testul a fost supervizat de specialisti din cadrul Institutului de Cercetare Tehnica din Suedia, care au ratificat faptul ca testul a urmat protocolul din punct de vedere stiintific.
Camioanele au fost dotate nu numai cu sisteme de monitorizare a consumului, ci si cu diferite instrumente cu ajutorul carora au fost verificate exact viteza, uzura si presiunea anvelopelor, dar si rezistenta la rulare.
Testul s-a realizat in conditii reale, nefiind permise exagerari. In urma analizarii rezultatelor testului s-a observat ca exista o diferenta la consumul de combustibil de pana la 14,5%, in functie de aliniamentul puntilor si de tipul de anvelope folosite.
Alegerea tipului corect poate aduce o economie de combustibil de 11%, presiunea corespunzatoare in pneuri poate reduce consumul cu 1%, iar aliniamentul optim al puntilor poate aduce o economie de 2,5%.
In plus, folosirea anvelopelor indicate poate reduce rezistenta la rulare, care influenteaza semnificativ consumul de combustibil.
Constientizarea acestor factori in industrie este deosebit de importanta mai ales ca in unele cazuri drumurile nu sunt in cea mai buna stare, iar daca rotile nu sunt perfect paralele consumul creste foarte mult, fie ca este vorba despre operatiuni pe distante lungi sau pe santiere.

Articole similare

Ad