Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Membrii IRU din transportul de pasageri dau startul acțiunii din Ucraina pentru refugiați

Companiile de transport pasageri membre IRU, reunite la Bruxelles, împreună cu Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR), au lansat o inițiativă de acțiune coordonată pentru a veni în sprijinul refugiaţilor din Ucraina. În condițiile în care numărul acestora depășește acum două milioane și continuă să crească,  operatorii de transport cu flote de autobuze şi autocare din Uniunea Europeană încearcă să îi ajute cum pot. Pentru ca sprijinul oferit să fie direcţionat cât mai eficient, UNHCR și IRU au decis să își unească forțele pentru a pune în comun şi coordona nevoile refugiaţilor cu disponibilitatea de transport.

„Membrii IRU din transportul de pasageri au dat dovadă de un sprijin debordant pentru a ajuta refugiații încă de la începutul crizei. Această nouă acțiune de susținere a UNHCR va coordona operatorii de transport, pentru a face ca ajutorul să ajungă exact la cei care au cea mai mare nevoie de el”, a declarat Patrick Westelinck, președinte al Consiliului pentru transportul de pasageri al IRU.

În cadrul acestei acțiuni, membrii IRU vor sprijini centrele operaționale ale UNHCR, pentru a asigura transportul refugiaţilor în următoarele săptămâni, atât direct de la granița ucraineană, cât și de la diferite hub-uri, precum Varșovia, către destinații europene ulterioare.

„IRU a fost în contact permanent cu Comisia Europeană în ceea ce priveşte criza din Ucraina şi analizează posibilităţile de a organiza transporturi umanitare de pasageri la nivelul UE”, a declarat Raluca Marian, directorul IRU pentru apărare în UE.

De la începutul crizei, în urmă cu aproape două săptămâni, IRU a colaborat în mod activ cu guvernele, autoritățile și instituțiile UE pentru a sprijini transportul umanitar și a ajuta șoferii blocați.

Articole similare

Ad