Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Michelin extinde gama de anvelope CrossGrip dedicată vehiculelor industriale, agricole și de manipulare

  • Foto: Michelin

Producătorul Michelin anunță extinderea gamei de anvelope CrossGrip cu două noi dimensiuni de 480/70R20 și 480/80R26, utile pentru vehiculele industriale, agricole și de manipulare.

Noile dimensiuni sunt potrivite pentru mini încărcătoare, stivuitoare cu furcă și tractoare agricole cu o putere de până la 200 CP.

Designul unic al anvelopei CrossGrip oferă o versatilitate ridicată, care permite utilizarea lor pe drumuri, iarbă și zăpadă pe tot parcursul anului. Acest aspect face parte din categoria anvelopelor compacte Michelin.

În privința tehnologiei, banda de rulare a anvelopei are o adâncime mai mare a canelurilor și un compus de cauciuc nou-nouț, care oferă performanțe optime indiferent de condițiile meteorologice. De asemenea, asigură confort și siguranță pentru operatorii de utilaje, precum și o aderență excelentă pe suprafețele alunecoase, oferind în același timp o protecție adecvată. Aceste caracteristici contribuie la creșterea productivității și a utilizării eficiente a anvelopei.

Anvelopele Michelin CrossGrip permit o manevrabilitate maximă pe suprafețe dure și la viteze mari, datorită structurii radiale. În plus, noile anvelope au o rezistență mai mică la rulare, ceea ce contribuie la optimizarea eficienței energetice a utilajelor, indiferent dacă acestea sunt alimentate de motoare cu combustie internă sau electrică. Astfel, se reduce consumul de combustibil și se mărește autonomia vehiculelor electrice.

Noile anvelope din gama Michelin CrossGrip au trecut printr-un proces riguros de testare pentru a evalua aderența și frânarea pe zăpadă compactă și a obținut certificarea oficială M&S, ceea ce dovedește fiabilitatea și adaptabilitatea acesteia în condițiile de iarnă.

Articole similare

Ad