Guvernul a adoptat OUG care prevede ca microintreprinderile pot sponsoriza ONG-urile acreditate ca fiind furnizoare de servicii sociale. „Astazi incepem sa aprobam printr-o ordonanta de urgenta o serie de masuri in sprijinul ONG-urilor furnizoare de servicii sociale. Astfel, microintreprinderile care fac sponsorizari pentru asigurarea finantarii organizatiilor non-profit care sunt furnizori de servicii sociale acreditati cu cel putin un serviciu social licentiat vor beneficia de deducerea sumelor aferente din impozitul pe venitul microintreprinderilor pana la nivelul de 20% din impozitul pentru trimestrul in care au fost inregistrate cheluielile respective“, a anuntat premierul Viorica Dancila.
Ea a mai spus ca persoanele fizice vor putea redirectiona 3,5%, fata de 2%, pentru sustinerea entitatilor nonprofit si a unitatilor de cult care sunt furnizori de servicii sociale acreditati la cu cel putin un serviciu social licentiat.
„Alte aspecte importante cuprinse in cadrul ordonantei de urgenta adoptata la propunerea Ministerului Finantelor Publice vizeaza stimularea investitiilor si antreprenoriatului. As vrea sa mai dau inca doua exemple. OUG introduce o noua regula fiscala potrivit careia microintreprinderile pot sa opteze pentru plata impozitului pe profit prin indeplinirea a doua conditii – un nivel de capital social minim de 45.000 de lei, aproximativ 10.000 de euro sau care au cel putin doi salariati. Deci acestea sunt optiunile pe care le au in vedere microintreprinderile“, a mai spus premierul.