Reuniunea Consiliului Transporturi din 8 iunie, de la Luxemburg, a confirmat că dosarele europene privind transportul rutier avansează într-un climat politic fragmentat, cu diferențe vizibile între statele membre în privința flotelor verzi, taxării rutiere și ritmului tranziției tehnologice.
Consiliul miniștrilor Transporturilor din Uniunea Europeană, reunit pe 8 iunie la Luxemburg, a abordat mai multe dosare legislative și strategice importante, între care proiectul de regulament privind înverzirea flotelor, revizuirea directivei Eurovignette și regulamentul referitor la mobilitatea militară. Discuțiile au confirmat că, dincolo de obiectivele comune de decarbonizare și integrare a pieței, statele membre rămân departe de o poziție unitară în ceea ce privește instrumentele concrete de aplicare.
Cel mai sensibil subiect a fost proiectul privind electrificarea flotelor, unde diferențele de abordare dintre state au ieșit clar la suprafață. Franța, susținută de Lituania, Croația și Țările de Jos, a pledat pentru măsuri obligatorii care să accelereze tranziția ecologică și a susținut introducerea unor standarde minime de mediu în producția de vehicule, într-o logică de susținere a industriei europene. În opoziție, Germania a respins explicit ideea unor cote legale de electrificare, preferând o abordare bazată pe flexibilitate și neutralitate tehnologică.
Rezistența nu vine doar din partea Berlinului. Un grup de nouă state membre se opune, de asemenea, formulei unui regulament constrângător și preferă simple recomandări. Suedia și Finlanda și-au exprimat rezerve mai ales față de articolul 4, care ar rezerva, începând din 2028, anumite ajutoare financiare doar pentru flotele cu vehicule cu emisii scăzute sau zero emisii. Pentru aceste state, o astfel de formulă atinge zona sensibilă a suveranității fiscale. Nici Parlamentul European nu are o poziție compactă: dacă raportorii socialiști susțin o variantă mai ambițioasă decât propunerea inițială a Comisiei, grupurile de dreapta și de centru resping ideea unor ținte obligatorii și insistă asupra diferențelor structurale dintre piețele naționale.
Un alt dosar care a evidențiat tensiuni între instituțiile europene este cel al mobilității militare. În discuțiile privind noile reguli pentru deplasările militare transfrontaliere, una dintre principalele divergențe a privit termenul pentru autorizațiile ad-hoc. Consiliul a susținut un termen de cinci zile lucrătoare, în timp ce Comisia Europeană a preferat o limită de trei zile. În același timp, mai multe delegații, între care Finlanda, Polonia și România, au insistat asupra necesității unei finanțări suficiente pentru mobilitatea militară în viitorul buget al Uniunii.
În paralel cu aceste dosare, reuniunea de la Luxemburg a produs și un pas important în zona automatizării transportului. Optsprezece state membre, inclusiv Franța, au semnat o declarație de intenție pentru crearea unui poligon de testare transfrontalier destinat implementării vehiculelor autonome. Obiectivul este armonizarea procedurilor de autorizare și apropierea reglementărilor naționale, într-un domeniu în care fragmentarea legislativă rămâne una dintre principalele frâne.
Tot la Luxemburg, nouă state au aprobat primele două foi de parcurs din cadrul inițiativei „coridor de transport curat”, care vizează coridoarele Scandinavia-Mediterana și Marea Nordului-Marea Baltică. Aceste documente identifică prioritățile de acțiune, golurile de infrastructură și necesarul de investiții pentru introducerea camioanelor grele cu emisii zero. În același cadru, Comisia a publicat și o cartografiere actualizată a proiectelor de infrastructură de încărcare pentru camioane, semn că discuția despre decarbonizare se mută tot mai mult din zona obiectivelor generale în cea a implementării concrete.
Pe dosarul Eurovignette, președinția cipriotă a transmis că își dorește închiderea negocierilor înainte de sfârșitul mandatului său, la finalul lunii iunie. Totuși, și aici diferențele cu Parlamentul European rămân importante. Consiliul se arată în continuare rezervat atât față de ideea de a modula taxele rutiere în funcție de eficiența remorcilor, cât și față de posibilitatea acordării unor reduceri de până la 75% pentru vehiculele cu emisii reduse.
Politica europeană a transporturilor intră într-o fază în care consensul asupra direcției generale există, dar acordul asupra instrumentelor concrete rămâne fragil. Decarbonizarea rutieră, taxarea infrastructurii, vehiculele autonome și mobilitatea militară avansează simultan, însă fiecare dosar scoate la iveală aceeași realitate: statele membre acceptă obiectivul comun, dar continuă să apere puternic propriile marje de manevră națională.
**Sursă foto: Tranzit AI
