Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Moralul managerilor francezi de transport, la cel mai jos nivel din 2008 încoace

Conform unui studiu al Federației Naționale a Transportatorilor Rutieri din Franța (FNTR) despre piața de transport rutier de mărfuri din această țară în al treilea trimestru al anului, moralul managerilor este la cel mai jos nivel din 2008 încoace, după o vară în care situația economică se mai îmbunătățise față de lunile anterioare. Asta deoarece, din punctul de vedere al mai multor indicatori economici, scăderea se pare că o va depăși pe cea din timpul ultimei crize financiare.

Conform barometrului FNTR, 56% dintre managerii chestionați estimează că activitatea firmelor lor va cunoaște un regres în lunile ce vor veni și numai 8% anticipează o creștere. Întoarcerea la nivelul de dinainte de criza sanitară pare departe, iar climatul actual este guvernat de incertitudine, în special din cauza situație medicale care se degradează din nou.

De aceea, dacă până de curând una dintre problemele din domeniu era dificultatea de a găsi forță de muncă, acum 85% dintre managerii de transport estimează că numărul de angajați va rămâne la fel sau chiar va scădea.

Nicio regiune din Franța nu are peste 50% dintre managerii chestionați mulțumiți de situația actuală a firmei lor. Zonele cu directorii cel mai puțin satisfăcuți (15% din totalul celor chestionați) sunt PACA, Ile-de-France, Centre-Val-de-Loire și Normandia, iar regiunile cu directorii cei mai mulțumiți sunt Pays-de-la-Loire și Bretagne, cu 46%, respectiv 41% din total.

Barometrul mai confirmă o scădere a activității atât comparativ cu trimestrul anterior, cât și cu trimestrul al treilea din 2019.

Cu alte cuvinte, deși transporturile sunt un sector care nu și-a încetat niciodată activitatea, ele suferă consecințele indirecte ale crizei sanitare și ale impactului acesteia asupra clienților lor. Iar situația se complică și mai mult în perioada următoare, cu noi restricții care vor influența direct și activitatea de transport, și viața șoferilor.

Articole similare

Ad