Asa cum era de asteptat, Comisia TRAN a adoptat, ieri, dupa ultima sedinta a Conferintei Presedintilor, inceperea negocierilor institutionale cu Consiliul Europei pe tema Pachetului Mobilitate 1. Vestea buna este ca avem raportori alternativi pe toate cele trei rapoarte de la grupurile politice din tarile estice care vor incerca sa obtina maximum de compromisuri pe fiecare din cele trei dosare!
La dosarul privind modificarea Regulamentului 561/2006, unde raportoare plina este Henna Virkkunen (PPE) din Finlanda, raportorul alternativ este Roberts Zile (ECR) din Letonia, un bun cunoscator al Pachetului, care nu sustine actuala forma. La raportul privind detasarea soferilor – unde raportor principal este Kate?ina Kone?ná (Grupul Verzilor) din Cehia, grupul PPE l-a desemnat pe Andor Deli din Ungaria, grupul ECR pe Kosma Z?otowski, in timp ce de la S&D a fost numit Petar Vitanov. Nu in ultimul rand, pe dosarul privind accesul la piata si profesie, unde il regasim pe Ismail Ertug (S&D) drept raport principal, PPE a nominalizat-o raportor alternativ pe El?bieta Lukacijewska din Polonia, de asemenea un europarlamentar care cunoaste foarte bine problemele transportatorilor estici. „Avand in vedere ca cele mai mari grupuri au raportori alternativi din Est, atunci rolul lor este unul destul de puternic. Ei reprezinta grupurile si impreuna pot fi mai puternici decat raportorul principal. Va conta foarte mult si cum se prezinta in negocieri reprezentantul Consiliului care vine la negociere din partea Finlandei (n.r.- ministrul Transporturilor Saana Marin)“, a declarat, pentru TRANZIT, europarlamentarul Maria Grapini (S&D), membru in Comisia TRAN.
In privinta votului de ieri din Comisia TRAN in privinta inceperii negocierilor, europarlamentarii care se opun actualei formei a Pachetului au fost la un pas de a respinge dosarul privind detasarea soferilor, doar trei voturi lipsind ca pe acest raport sa nu se inceapa discutiile. „La celelalte diferenta a fost mai mare, insa la detasare au fost 28 de voturi pentru inceperea negocierilor. Daca scadeam sub 25 atunci nu se incepea negocierea. Din pacate nu am reusit sa strangem mai multe voturi in favoarea noastra“, a afirmat si Marian-Jean Marinescu, coordonatorul PPE in comisia TRAN. Oficialul roman a mai spus ca directia clara a celor doi raportori nominalizati este de a obtine cat mai multe compromisuri posibile. „De exemplu sa scoata intoarcerea la patru saptamani sau sa mareasca putin cabotajul. Deci Sunt sanse ca sa se obtina un compromis acceptabil.“