AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad

Nooteboom propune un Teletrailer acoperit cu prelată

Chiar înainte de începerea carantinei de la finalul anului trecut, din unele țări vest-europene, Netcap și Nooteboom le-au oferit celor interesați posibilitatea de a vedea un Teletrailer Nooteboom cu prelată culisantă Netcap, acasă la carosierul Van Rijssel, implicat ca partener în realizarea acestei suprastructuri speciale. Prezentarea caracteristicilor trailerului s-a făcut în condiții de siguranță, cu un număr restrâns de participanți.

Conceptul prelatei culisante pe un Teletrailer extensibil vine ca urmare va cererii în creștere și, fiind ceva nou, a fost nevoie, chiar și în această perioadă în care evenimentele cu prezență fizică sunt limitate sau interzise, de o întâlnire în care să fie explicate și arătate avantajele folosirii sale. În plus însă a fost pregătit și un film, pentru posibilii clienți care nu au putut participa la evenimentul din decembrie 2020.

Originile acestui proiect se află în urmă cu peste trei ani, când Nooteboom a conceput o metodă foarte simplă de a acoperi un trailer extensibil. Acesta dispunea de prelată, de acoperiș și de un sistem de șine duble care putea acoperi lungimea cea mai mare până la care se extindea trailerul. Sistemul putea fi manevrat de o singură persoană, care asambla și podeaua extensibilă din trailer, care să acopere nișa creată când acesta se lungea la maximum. Încărcătura este astfel protejată de intemperii, iar durata necesară extinderii și fixării prelatei este minimă: în numai un minut după extindere se poate acoperi o încărcătura de peste 20 m lungime.

Articole similare

Ad