Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Noua combinație M.KO. Cool+Z.KO. Cool de la Schmitz ajunge la phenning

Combinația de suprastructură M.KO. Cool și remorca Z.KO Cool cu axă centrală, ambele cu posibilitate de congelare la temperaturi foarte joase, a ajuns la finalul anului trecut la o nouă generație, caracterizată prin izolare mai bună, pentru un transport și mai sigur decât până acum, greutate mai mică și manevrare ușoară și sigură, pentru economii mari de timp.

Remorca nu mai trebuie decuplată în timpul încărcării și întreaga combinație poate fi încărcată cu stivuitorul, din Z.KO, când ajunge la rampă. Iar ușa față a Z.KO poate servi și drept protecție (acoperiș) în condiții meteo dificile, în timpul încărcării/descărcării.

Noua combinație a fost deja comandată de pfenning logistics, o companie cu circa 3.700 de angajați în 90 de locații și cu o flotă de peste 800 de camioane. Manuel Pfenning, directorul general al acesteia, declară că apreciază la noua combinație de la Schmitz Cargobull și podeaua antialunecare multifuncțională, ce permite ancorarea rapidă și ușoară a mărfurilor și are intervale de service mai mari. Iar noul perete despărțitor din dube, pentru transport multi-temperatură, este o altă soluție inteligentă, ce permite flexibilitate – se pot transporta în același timp mărfuri congelate și proaspete – și deci eficiență. El împarte spațiul de marfă în 1/3 și 2/3, este ajustabil longitudinal și poate fi reparat ușor fără să fie nevoie de dezasamblare. Iar panourile Ferroplast ThermoTechnology oferă izolare maximă nu numai în dubă, ci și pentru peretele despărțitor. Pereții laterali, peretele față și podeaua sunt mai subțiri, astfel că izolarea a fost îmbunătățită fără a modifica dimensiunile interioare. În funcție de specificații, M.KO Cool respectă cerințele ATP/FRC pentru transport de alimente perisabile. Suprastructura este cu 60 kg mai ușoară decât predecesoarea ei, datorită designului îmbunătățit, ceea ce permite creșterea sarcinii utile. Iar remorca dispune de tampoane cu design nou, pentru protecție la încărcarea/descărcarea la rampă.

Articole similare

Ad