Mercedes-Benz scoate la rampă o nouă ediție limitată – Actros L Driver Extent+ – care îmbunătățește și mai mult modelul premium de camion și oferă cu siguranță o experiență de condus de neuitat. Noul model în ediție specială frapează prin designul său exclusivist și confortul de primă clasă. Un vis al șoferului, limitat la 150 de unități.
Panoul frontal al modelului include inscripția Actros L într-un crom închis, elegant, în timp ce o inserție argintie care subliniază linia de demarcație dintre parasolarul parbrizului și acoperiș identifică vizibil camionul ca fiind un model exclusivist – Driver Extent+ – și o ediție specială limitată.
Autocamionul este prevăzut cu autocolante exclusive în gri mat, acestea adaugând accente de culoare sub geamurile laterale, precum și pe parasolar, pe ornamentele laterale și pe partea frontală. Culoarea cabinei poate fi selectată în mod liber. Panoul de culoare negru închis face ca partea frontală a vehiculului să fie mai expresivă, iar steaua Mercedes-Benz iluminată să fie și mai strălucitoare.
Cele 4 faruri rotunde, montate pe acoperiș, țin totul la vedere și îmbunătățesc vizibilitatea șoferilor în orice condiții meteorologice. Luminile cu tehnologie LED eficientă din punct de vedere energetic au fost instalate în parasolar. Punctele față și spate sunt echipate cu capace de protecție pentru bolțurile roților, capace de punte spate și capace de protecție pentru piulițele roților. Acestea sunt disponibile cu vopsea neagră sau din oțel inoxidabil de înaltă calitate. Capacele închise ale cadrului din aluminiu oferă 2 plăcuțe suplimentare pentru trepte și completează treptele standard.
Iluminarea de bun venit cu inscripția Mercedes-Benz și treptele de acces din oțel inoxidabil de pe partea șoferului și a pasagerului din față asigură o intrare cât mai sigură și mai potrivită în modelul exclusivist al ediției speciale. Dar Driver Extent+ nu se oprește la exterior, ci iluminarea ambientală cu un total de 138 de LED-uri asigură o lumină plăcută și indirectă în cabină și poate fi reglată individual în ceea ce privește culoarea și intensitatea.
O altă caracteristică specială este aparatul de cafea cu doză. Într-un stil veritabil, acesta se potrivește cu designul Mercedes-Benz în interiorul vehiculului și poate fi depozitat cu ușurință în suportul pentru pahare datorită dimensiunii sale practice. În plus, dispozitivul antifurt CabLock asigură o protecție sporită pentru șoferi. Sistemul poate fi blocat și deschis independent de sistemul de închidere centralizată.