Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Noul Volvo FMX, pentru cele mai dure conditii de santier

Volvo Trucks a lansat noul model de constructii Volvo FMX, care se remarca prin cabina complet noua, sarcini utile crescute si caracteristici inovatoare de siguranta. Cu o noua axa fata avand masa totala maxim autorizata de 10 t (sau 20 t in cazul unei axe fata duble) si 38 t maxim pentru ansamblul de 3 axe spate, noul Volvo FMX este creat pentru cele mai dificile de lucru. Astfel, greutatea totala maxima admisa pentru un ansamblu agabaritic poate ajunge pana la 150 t. Nu au fost facute insa compromisuri la manevrabilitate, unghiurile de viraj fiind acum crescute, lucru ce contribuie si la uzura mai redusa a anvelopelor. „Provocarile cu care se confrunta clientii din domeniul constructiilor vizeaza eficientizarea costurilor de operare, cresterea sigurantei si a productivitatii. Odata cu lansarea noului Volvo FMX le propunem un camion robust, oferit «la pachet» cu servicii inovative“, a declarat Roger Alm, presedintele Volvo Trucks.
Cabina complet noua a Volvo FMX este o combinatie reusita de agilitate si robustete. Aceasta include o sectiune frontala cu parti rezistente, usor de inlocuit, si faruri LED noi, in forma de „V“, prevazute cu protectii. Iar pentru a facilita urcarea si coborarea soferilor au fost proiectate trepte noi, anti-derapante.
Noul Volvo FMX ofera mai mult spatiu in cabina de zi si o capacitate de depozitare de pana la 800 l. Soferii beneficiaza, de asemenea, de vizibilitate imbunatatita, gratiei liniei coborate a usii si a noilor oglinzi retrovizoare. Vizibilitatea poate fi imbunatatita suplimentar prin montarea unei camere video pe partea din dreapta, care ofera o vedere complementara a lateralei camionului.
La interior se remarca bordul nou, care are mai multe spatii de depozitare, culori noi si un ecran de 12 inch cu afisaj dinamic, de inalta rezolutie. Interfata prietenoasa permite soferului sa vada imediat informatiile relevante si sa selecteze intre patru vizualizari diferite ale ecranului, in functie de situatia de conducere. Afisajul instrumentului este pregatit pentru actualizari viitoare si servicii conectate. Un ecran lateral optional de 9 inch este destinat sistemului de infotainment, navigatiei, informatiilor de transport si camerei video. Ecranul, usor de accesat, ii permite soferului mai multe moduri de interactiune: cu butoanele pozitionate intuitiv pe volan, prin controlul vocal sau direct prin intermediul ecranului tactil si al panoului de control al afisajului.
Noul FMX este dotat, de asemenea, cu un panou nou de control al tractiunii, care ajuta soferul sa gestioneze cu usurinta si rapid situatii potential periculoase, atat pe drum, cat si in afara drumului. Soferul poate obtine mai multa tractiune prin actionarea cu usurinta a diferentialului blocabil, prin simpla rotire a unui buton, vizualizand in acelasi timp starea de tractiune pe ecranul din bord.
Un nou volan cu optiunea de inclinare a coloanei de directie ofera soferului o pozitie de conducere mai ergonomica.
Noua cabina de dormit a Volvo FMX ofera posibilitati de depozitare crescute, inclusiv un compartiment mare sub patul ridicat si un alte compartimente la nivelul plafonului, cu panouri LED montate in divizoare. Confortul cabinei este imbunatatit prin sistemul performant de izolatie, care nu lasa sa patrunda frigului, caldura si a zgomotul. Nu in ultimul rand, trecerea de pe scaunul soferului la pat este mai usoara ca niciodata, gratie noului selector de viteze I-Shift, mai subtire, proiectat ergonomic.
Noul Volvo FMX este oferit cu sistemul cruise-control adaptiv (ACC), care acum este functional pentru toate vitezele de deplasare, pana la 0 km/ora. In plus, vehiculul este echipat cu sistem de control al vitezei in panta si cu EBS, ultimul inclus in configuratia standard. Sistemul EBS este o conditie necesara pentru instalarea sistemelor de avertizare la coliziune si de control electronic al stabilitatii (ESC).
Directia Dinamica Volvo si asistenta la depasirea benzii de ciculatie sunt disponibile optional.
Un nou sistem de recunoastere a semnelor rutiere sporeste siguranta Volvo FMX, prin afisarea in bord a limitelor de viteza, a depasirii restrictiilor si a tipul de drum. Pentru aplicatii grele, in mina, camionul este livrat cu o trapa optionala din otel, cu maner de iesire de urgenta, prin care este indepartata, la nevoie, trapa in intregime.

Articole similare

Ad