Daimler va fi prezenta la IAA 2014, in Hanovra, intre 25 septembrie – 2 octombrie, cu o gama larga de modele, de la autovehicule comerciale usoare si camioane, pana la autobuze si autocare. Mercedes-Benz va promova in cadrul acestui eveniment atat cele mai recente lansari, cat si cele mai noi sisteme si echipamente inovatoare, disponibile la modelele existente.
Atractia standului Mercedes-Benz de autovehicule comerciale usoare de la IAA va fi lansarea noului Vito.
Acesta beneficiaza de trei sisteme de propulsie diferite, o capacitate de incarcare mare, echipamente unice de siguranta si un pret accesibil.
Vito are o masa maxima admisa intre 2,5 si 3,2 tone, dispune de o capacitate de incarcare de pana la 1.369 kg si are avantajul unor costuri de achizitie si intretinere reduse.
Acesta dispune de variante de tractiune spate, tractiune integrala si, in prezent, de tractiune fata.
Noul Vito Furgon este singurul model din segmentul sau disponibil in trei variante de lungime. Vito Mixto dispune de o cabina ce combina avantajele unui furgon cu cele ale unui model pentru transport de persoane. Iar prin Vito Tourer, Mercedes-Benz deschide un capitol cu totul nou in transportul de persoane. Exista trei variante disponibile: Vito Tourer BASE, functional si robust, versatilul Vito Tourer PRO si modelul premium Vito Tourer SELECT. Datorita acestei familii complete de modele, Tourer poate fi adaptat oricarui tip de transport de persoane.
Mercedes-Benz Sprinter are o masa maxima admisa de la 3,19 t la 5,0 t si o multitudine de variante. Cu designul restilizat anul trecut, Sprinter respecta standardele de emisii Euro 6, ca alternativa la Euro 5b+.
Mercedes-Benz Citan este autovehiculul multifunctional din segmentul de livrare urbana. Gama sa de modele ofera trei variante de lungimi si trei configuratii: Furgon, Mixto si Combi, cu o masa maxima admisa intre 1,8 t si 2,2 t. Mai mult, Citan Combi poate avea pana la sapte locuri pentru transportul comercial de pasageri, pentru anumite piete.
De la Actros si Arocs la Antos si Atego, Mercedes-Benz este primul producator european care a lansat flota cu o tehnologie Euro 6. In acelasi timp, actualul portofoliu de camioane Mercedes-Benz stabileste noi standarde pentru raportul cost – eficienta, siguranta si confort. Acelasi lucru este valabil pentru gama Mercedes-Benz Special Trucks: Econic, Unimog si Zetros. In plus, Mercedes-Benz adauga si un motor care are drept combustibil gazul natural.
Pentru prima oara impreuna la IAA, cele patru modele Actros, Arocs, Antos si Atego prezinta o intreaga serie de caracteristici noi.