Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Octombrie, probabil ultima lună de creștere din 2020 pentru transportatorii francezi

CNR (Comitetul Național Rutier din Franța) a realizat și pentru octombrie o anchetă referitoare la situația operatorilor de transport din această țară din punctul de vedere al principalilor indicatori economici care le caracterizează activitatea.

Din răspunsurile operatorilor a rezultat că după două luni consecutive de creștere față de perioadele similare din 2019, august și septembrie, cifrele de afaceri din transport și cele din transport realizat fără subcontractori au scăzut față de octombrie 2019 cu 7,4%, respectiv 7,1%, marcând astfel finalul perioadei de progres. Iar situația nu se așteaptă să fie mai bună în noiembrie, din moment ce pe 30 octombrie s-a intrat iar în carantină.

Față de septembrie 2020 a existat totuși o creștere medie de 0,9% din transport (firmele cu cele mai joase valori au declarat o scădere de 1%, iar cele cu cele mai bune valori, o creștere de 2,8%). Iar prin comparație cu februarie 2020, ultima lună întreagă înainte de instaurarea restricțiilor impuse de pandemie, creșterea a fost de 19,4%, cea mai mare din acest an, urmată de cea din septembrie, cu 18,5%, și de cea din iulie, cu 15,8%.

Cifra de afaceri din transport, cu excepția celei prin subcontractori, a fost cu 1,5% mai mare decât în septembrie 2020 (medie obținută între scăderi de până la 1,1% și creșteri de până la 4,1%). Iar prin comparație cu februarie 2020 creșterea a fost de 26,5%, cea mai mare de anul acesta, urmată de cea din septembrie, de 24,7%, și de cea din iunie și iulie, de câte 18,3%.

Institutul Național de Statistică din Franța (INSEE) estimează că impactul Covid-19 asupra sectorului de transport se va traduce în al patrulea trimestru din 2020 prin pierderea unui procent din contribuția la PIB, care în al patrulea trimestru din 2019 era de 5%. Conform aceleiași instituții, cifra de afaceri din transport rutier de marfă a înregistrat în 2020 cele mai mari scăderi față de luna similară din 2019 în mai (de 21,6%) și iunie (de 15,9%) și cele mai mici scăderi în martie (de 7,1%) și august (8,7%). Iar cifra de afaceri din transport și depozitare a scăzut cel mai mult în mai (cu 29,9%) și iunie (cu 22,8%) și cel mai puțin în iulie (cu 10,7%) și martie (cu 12%).

Raportul CNR mai citează din statisticile IRU, care arată că pierderea din transportul rutier a fost de 643 de miliare de dolari la nivel mondial în iunie și se estima că va fi de 679 de miliarde de dolari în noiembrie, iar pe întregul 2020 se prognoza o scădere de 18% față de anul anterior, din care cea mai mare valoare a fost în Asia Pacific, de -379 de miliarde, adică -20%, urmată de Europa (-125 de miliarde și -20%) și America de Nord (-84 de miliarde și -12%), în timp ce alte scăderi procentuale mari s-au înregistrat în Orientul Mijlociu și Africa de Nord (-22%), America de Sud (-20%) și Eurasia (-18%).

Articole similare

Ad