Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Olanda nu va introduce noul sistem de taxare pentru camioane mai devreme de 2027

Deşi se discută de mai mult timp despre introducerea unui nou sistem de taxare pentru camioane în Olanda, care să fie corelat cu numărul de kilometri parcurşi, se pare că acest lucru nu se va întâmpla mai devreme de 2027, spre surpriza asociaţiilor de transport. Iniţial, sistemul de taxare în funcţie de rulaj se discuta să fie adoptat în 2024.

Motivul amânării – oferit de ministrul transporturilor Cora van Nieuwenhuizen – este posibila remaniere a guvernului în Olanda, după alegerile din martie. „Decizia cu privire la legea taxării revine noului cabinet. Oricum, taxa pentru camioane bazată pe numărul de kilometri parcurşi poate începe la aproximativ 4 ani după ce planurile de taxare au fost aprobate de Parlament. Iar deocamdată nu se ştie când se va vota în Parlament această lege“.

„Acest anunț pică ca din senin“, a declarat Elisabeth Post, președintele asociaţiei cărăuşilor TLN. „Amânarea probabilă a adoptării acestui sistem de taxare din 2024 până în 2027 va însemna că și trecerea la un sector de transport durabil și ecologic în Olanda va fi întârziată. Vrem să contribuim la creșterea durabilă a transportului de mărfuri, dar pur și simplu nu putem face asta singuri. Pentru a atinge obiectivele climatice s-au încheiat acorduri clare cu cabinetul cu privire la introducerea taxelor diferenţiate pe camioane, iar Ministrul a pus din nou sub semnul întrebării aceste acorduri. Un nou guvern trebuie să corecteze acest lucru”, cere Post.

Introducerea în Olanda a unui sistem de taxare pentru camioane raportat la numărul de kilometri parcurşi  trebuia să aibă loc din 2011, dar până acum a fost amânată în mod repetat.

Articole similare

Ad