AdAdvertisement
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad

Operatorii privati, asaltati cu noutati

Dupa o perioada in care transportul cu autocarul a cunoscut o scadere, timp in care producatorii s-au orientat catre marii operatori publici, cu bani disponibili pentru investitii, 2010 a fost anul lansarilor pe segmentul transportului privat. Fie ca este vorba de produse complet noi, fie ca au mai fost aduse imbunatatiri modelelor deja existente, fiecare constructor a avut cate ceva de anuntat. Pentru ca, daca la noi activitatea este in continuare prabusita sub efectele crizei economice, in Vest operatorii mai „misca“, in conditiile in care, functionand pe o piata libera, dinamica innoirii flotelor de transport permite tuturor o achizitie sanatoasa, facuta atunci cand este nevoie, nu cand este indusa de legislatie.


Irisbus Magelys PRO, prezentat in premiera in 2010, este o versiune mai economica a modelului Magelys HD, lansat in urma cu trei ani la Kortrijk. Vehiculul este pozitionat de producatorul franco-italian peste Evadys HD si urmeaza linia Magelys, fiind disponibil in variantele de 12,2 si 12,8 m lungime. Geamurile duble, plafonul partial transparent si protectia impotriva razelor UV sunt standard, iar capacitatea de transport este generoasa. Astfel, pentru modelul de 12,2 m lungime vorbim de 51 de locuri in configuratia de trei stele, respectiv de 53 de locuri pentru doua stele, in timp ce autocarul cu trei axe poate transporta 55 de pasageri (la trei stele) sau 57 (la doua stele).
Operatorii au posibilitatea de a-si configura vehiculul dupa buget si in functie de activitatea pe care o deruleaza, pentru ca foarte multe dintre echiparile standard de la Magelys HD si HDH aici sunt incluse doar pe lista de optionale. Astfel, scaunele sunt acoperite cu material textil in varianta de baza, iar pentru a avea parbriz cu degivrare, doua monitoare LCD in salonul pasagerilor, DVD sau cafetiera se plateste suplimentar.
La capitolul motorizare, Magelys PRO beneficiaza standard de propulsorul Cursor 10, de 380 CP, in tandem cu cutie manuala de viteze ZF, cu 6+1 trepte. Optional, sunt disponibile si motorul de 450 CP si transmisia automata ZF AS-Tronic. In ceea ce priveste sistemele de siguranta activa, aici nu s-au facut niciun fel de compromisuri, iar operatorii pot fi chiar si mai rigurosi, echipand optional autocarul cu Adaptive Cruise-Control (ACC) sau semnalizare la incalcarea accidentala a benzilor de circulatie (LGS). 

Skyliner se pregateste de intinerire
Noul Neoplan Skyliner a fost prezentat in 2010 ca prototip, marcand o istorie de 40 de ani a modelului. De la inceputul anului viitor va intra in teste la mai multi operatori de transport clienti fideli ai marcii, iar din 2012 va fi demarata productia de serie.
Autocarul supraetajat, de 14 m lungime si 4 m inaltime, pastreaza din elementele specifice Skyliner, dar puse intr-un design inovator si dinamic. Cu o capacitate de 83+2 locuri, vehiculul este propulsat de motor MAN D26 common-rail, de 505 CP, ce corespunde normelor de poluare EEV respectand conceptul MAN Pure Diesel. Cutia de viteze automata MAN TipMatic, are optiune EasyStart, pentru o schimbare mai rapida si mai silentioasa a treptelor. Standard, Skyliner este echipat cu ABS, EBS, BA, ESP si MSC (controlul vitezei maxime), iar optional sunt disponibile ACC si LGS. De precizat ca suspensia „comfort drive“, controlata electronic (CDS), este oferita tot in pachetul de baza.
Scheletul, realizat din otel si tratat anti-coroziune prin cataforeza, ofera rezistenta vehiculului, cu 12 ani garantie impotriva coroziunii. In plus, pilonii de rezistenta integrati in structura absorb cea mai mare parte a fortelor laterale ce actioneaza in momentul unei eventuale rasturnari a vehiculului. La nivelul componentelor s-a optat pentru materiale mai usoare, sistemul de aer conditionat si conductele de circulatie ale aerului au fost optimizate si astfel compartimentul de bagaje, amplasat in partea din spate a vehiculului, are acum un volum sporit fata de versiunea precedenta. In plus, eficienta sistemului de racire a fost crescuta cu 40%.
Pentru Otokar Vectio T, noutatea a reprezentat-o pachetul „Tour guide“, ce include bordul multifunctional, in care a fost integrat un sistem multimedia cu ecran cu „touch screen“, navigatie, compatibilitate USB, camera de luat vederi la usa spate, doua microfoane wireless si ecrane LCD de 7” montate in spatarele scaunelor pasagerilor.

Modele nou-noute pe segmentul midi
Anadolu Isuzu continua procesul de diversificare a gamei de modele, astfel ca, dupa Turquoise, Novo, Novo Ultra si Citimark, constructorul turc a lansat autobuzele Novociti si Novociti Ultra, destinate transportului urban. Vehiculele au 7,5 m lungime, suspensie pneumatica pe axa spate, ABS, ASR si functie de ingenunchere, care face ca inaltimea treptei de acces sa fie de 60 mm. Iar gratie parteneriatului cu Isuzu Motors, Anadolu Isuzu ofera pe toate vehiculele sale motorizare EEV. Constructorul turc exporta la ora actuala mai mult de o treime din productia sa de vehicule din clasa midi catre 22 de tari, dintre care cele mai multe europene.
Temsa a lansat anul trecut MD 9, cu dimensiuni 9.340×2.400×3.330 m (Lxlxh), capacitate de 39+1+1 locuri si, in functie de aplicatie, configuratii cu scaune de lux, bucatarie, toaleta etc. MD 9 este propulsat de motor MAN E5 D0836 LOH65, de 250 CP, avand cuplul maxim de 1.000 Nm. Impreuna cu transmisia automata Allison T280, acesta asigura un consum de numai 25 l/100 km, potrivit producatorului turc. Se poate opta insa si pentru alte configuratii: propulsor DAF sau Cummins, cutie de viteze ZF etc. La obtinerea unui consum redus de carburant a contribuit si realizarea structurii autocarului din otel inoxidabil, care, spre deosebire de otelul carbon, este mai usor si mai rezistent.
La capitolul siguranta activa, Temsa MD dispune de EBS, ABS, ASR si Cruise-control in standard. Suspensiile fata independente ofera o stabilitate mai mare decat in cazul suspensiilor rigide, dar si o directie si un unghi de viraj imbunatatite. In plus, anvelopele din fata se uzeaza mai greu.
Tot in 2010, producatorul turc a prezentat si binecunoscutul minibuz Prestij, acum cu motor Euro 4. In varianta Super Deluxe, Prestij ofera un pachet complet de dotari si este unul dintre cele mai bine vandute modele de pe piata din Turcia.

Volvo si Solaris compleaza oferta intercity
Volvo Buses a lansat in 2010 noul autobuz intercity 8900, care, potrivit constructorului suedez, are un impact mai mic asupra mediului, fiind mai usor si consumand mai putin carburant. Acesta se alatura celor doua modele deja existente pe acest segment, versiunile 8700 si 8500, avand la baza un design nou si fiind realizat dintr-o varietate de materiale compozite. Aluminiul este utilizat in proportie destul de mare si, in plus, nu rugineste. Acestuia i se adauga fibra de sticla si plasticul. Prin folosirea unor asemenea materiale usoare, constructorul suedez a reusit reducerea greutatii proprii a noului 8900 cu 200-300 kg, in functie de model, in comparatie cu versiunile precedente. Se pot transporta astfel mai multi pasageri, iar consumul de combustibil este redus.
Volvo 8900 este disponibil in versiuni de 12 si 13 m lungime (cu podea coborata) sau 12,2 si 13 m lungime (podea normala), precum si in variantele 6×2 cu podea coborata, avand 13,7 si 14,7 m lungime. In functie de configuratie, clientii pot opta pentru trei motorizari diferite: 7, 9 sau 12 l, cu transmisie manuala sau I-Shift. Astfel, pentru aplicatiile in care calatorii au nevoie de spatiu pentru bagaje se recomanda versiunile de 12 sau 13 m lungime, cu podea normala, echipate cu motorul Volvo de 7 l, cu putere maxima de 290 CP. Acesta este disponibil si pentru versiunile 4×2 „low-floor“. Pentru utilizarea in mediul urban, eventual cativa kilometri in afara orasului, este disponibil modelul 6×2, cu podea coborata si lungimi de 13,7 si 14,7 m, cu motor de 7 sau 9 l, cu putere maxima de 380 CP. Pana acum, asemenea variante intercity erau disponibile numai cu motorul de 12 l, cu un consum mai mare de carburant. Noul 8900 nu va mai fi oferit in varianta articulata, clientii avand la dispozitie Volvo 8500 articulat, cu motor de 9 l montat vertical pe lateral, intre prima si a doua axa.
Versiunea 6×2 cu motor de 9 l este oferita cu transmisie automata Volvo I-Shift, in timp ce pentru celelalte modele se poate alege intre ZF Topodyn si Voith Sensotop, care adapteaza programul de schimbare a treptelor de viteza in functie de relief.
Dupa ce prototipul InterUrbino 12 a fost prezentat in urma cu un an la Busworld Kortrijk, acum Solaris a anuntat lansarea oficiala a autobuzului intercity pe piata europeana. Vehiculul, avand capacitatea de 53 de locuri, este propulsat de motorul Cummins Euro 5 de 300 CP si are cutie manuala de viteze ZF. 

Schimbare de strategie la Irizar si VDL
Irizar a continuat activitatea de cercetare si dezvoltare derulata pe cont propriu, iar cel mai nou rezultat este autocarul i6, lansat ca raspuns la colaborarea Scania cu Higer. Vehiculul poate fi construit pe sasiuri produse de toti furnizorii prezenti pe piata spaniola si Irizar a construit deja cate o varianta personalizata de autocar pentru fiecare tip de sasiu. Oricum, o alta exclusivitate de genul celei avute cu Scania in mod cert nu va mai fi, potrivit reprezentantilor companiei.
Din punct de vedere al capacitatii de transport, i6 este disponibil in mai multe configuratii, in functie de sasiu: de exemplu, modelul carosat pe sasiul Mercedes OC500RF 1836 C.V. 420 dispune de 55+1+1 scaune, iar cel pe sasiu Volvo are doua configuratii, 55+1+1 si 54+1+1. Modelul carosat pe sasiul Iveco Cursor 10 E5 C.V. 450 dispune de cea mai mare capacitate de transport (59+1+1 scaune). Scaunele au fost special create pentru Irizar i6, din care au fost livrate deja cateva unitati catre Germania si Italia.

VDL Bus&Coach a prezentat noul autocar Futura, care va ramane singurul nume de referinta in familia VDL pe segmentul de autocare, producatorul olandez renuntand atat la gama Bova, cat si la Jonckheere (din motive de rentabilitate). De altfel, pe tehnologia Jonkheere, recunoscuta pentru nivelul ridicat de calitate, se va baza noul Futura. Vehiculul acopera de acum o paleta completa de aplicatii, fiind disponibil in cinci variante de lungime: 12,2 si 12,9 m, cu doua axe, respectiv 13,1, 13,9 si 14,8 m, cu trei axe. Astfel, prin diferite aranjamente ale scaunelor, se pot transporta pana la 57 de pasageri.
Vehiculele sunt propulsate traditional de DAF si au transmisie automata ZF AS-Tronic. Pentru modelele cu doua axe, prima alegere o constituie motoarele Euro 5 sau EEV din seriile PR si MX, cu puteri de 361 si 401 CP, in timp ce propulsorul de 460 CP este in standard pentru modelele cu trei axe, cu un cuplu de 2.300 Nm la o turatie moderata. Pachetul sistemelor de siguranta activa este complet, programul de stabilitate (Electronic Stability Control) exercitand in situatii de urgenta o frana independenta pe rotile individuale, pentru a impiedica vehiculul sa derapeze.

Articole similare