OTRE, FNTR și Uniunea TLF au emis un comunicat de presă comun pentru a-și exprima îngrijorarea după ce au aflat din presă că Bruno Le Maire, ministrul Economiei din Franţa, dorește să majoreze taxele pe carburanți pentru mai multe sectoare de activitate, inclusiv pentru transportul rutier. Acest lucru se face sub pretextul finanțării tranziției ecologice.
Organizațiile patronale se simt lezate de afirmația ministrului francez, conform căreia federațiile de transport rutier de mărfuri s-au declarat “gata să se angajeze în această abordare în vederea elaborării următoarei legi a finanțelor”.
În opinia asociaţiilor, noua măsură vizează reducerea nivelului accizelor şi taxelor percepute în Franța pe produsele energetice, altele decât gazele naturale și cărbunele), precum și o creștere generală a taxelor locale și naționale pentru acest sector: impozitele pe autovehicule de transport, parcări, taxe de drum etc.
Asociaţiile patronale afirmă că au fost de acord cu sfârșitul rambursării parțiale a fostei accize, fiind inclus în Legea privind clima și reziliența, dar numai cu condiția să fie disponibilă o ofertă de vehicule și rețele de realimentare cu combustibili alternativi pentru a permite reînnoirea flotei de vehicule grele actuale. Iar aceste condiţii sunt încă neîndeplinite, promisiunile fiind că abia din 2030 s-ar putea vorbi despre astfel de condiţii. Pentru a evita probleme şi mai mari pentru firmele de transport rutier, şi aşa confruntate cu o mulţime de creşteri de costuri, FNTR, OTRE și Uniunea TLF solicită o întâlnire cu Bruno LE MAIRE sau cu echipele sale, cât mai curând posibil, pentru a discuta perspectivele de modificare a sistemului de impozitare care se aplică vehiculelor grele de marfă în Franţa.