Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

OTRE se declară ferm împotriva eliminării treptate a rambursării unei părți din acciza pentru carburanți

Sursa foto: OTRE

Organizația Transportatorilor Rutier Europenei (OTRE) salută faptul că ministrul transporturilor din vechiul cabinet din Franța, Clément Beaune, își păstrează portofoliul într-un moment în care transportul rutier se confruntă cu atât de multe provocări economice și sociale, dar și legate de mediu, deci este important ca aceeași echipă să continue activitatea începută deja și să elaboreze un plan realist de decarbonizare.

Asociația insistă asupra faptului că tranziția energetică nu trebuie să fie în detrimentul competitivității flotei franceze de transport, care a fost deja grav afectată de concurența neloială – eternul argument al vest-europenilor – cauzată în special de eludarea normelor privind cabotajul și detașarea.

OTRE mai solicită punerea în aplicare a propunerilor făcute deja cu privire la îmbunătățirea condițiilor de încărcare și descărcare, apariția unui permis de conducere administrativ alb pentru șoferii profesioniști și păstrarea unei fiscalități echitabile. Deoarece firmele franceze de transport se tem că sunt deja prea slăbite de crizele succesive din ultimul timp, de impozitarea mai severă și de măsurile de restricționare a circulației.

În plus, OTRE își reiterează opoziția fermă față de includerea în următorul plan de tranziție ecologică a posibilității de rambursare a fostului TICPE (acciza pe carburantul folosit în transportul rutier), pe care o vede ca pe o amenințare la adresa sustenabilității sectorului. O astfel de decizie nu numai că nu ar respecta legislația în vigoare și nu ar îndeplini condițiile din legea climei și rezilienței, dar nu ar respecta nici oferta alternativă propusă pentru ecologizarea vehiculelor, carburanților, energiilor sau infrastructurii de încărcare.

Articole similare

Ad