Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Pachetul Rutier nu avanseaza in directia buna

Chiar daca cei mai multi dintre noi ne asteptam ca Pachetul Mobilitate sa nu avanseze mai devreme de 2022, iata ca situatia nu e deloc confortabila esticilor, dupa ce austriecii au punctat, la inceputul lui decembrie, pe fondul lipsei la votul din Consiliul ministrilor a unor tari membre importante, precum Spania, si al abtinerii ministrului Lucian Sova, din motive „politice” – discutiile privind demisia sa de la conducerea ministerului de resort si pozitia speciala ca viitoare tara care urma sa detina presedintia Consiliului UE. Aceasta slabiciune a politicului a scos in strada la Bruxelles aproape 600 de reprezentanti ai asociatiilor transportatorilor din Bulgaria, Romania si ai altora care au preferat „lobby-ul la telefon” pe langa eurodeputatii din tara de origine decat sa faca efortul de a trimite oameni in strada. Sigur, si lobby-ul la telefon pe langa propriii europarlamentari a fost si este in continuare important, insa si vocile si vuvuzela auzite in strada au contat la vot.

Pacat insa ca rezultatul nu a fost chiar cel dorit si din cauza lipsei de experienta a europarlamentarilor estici, dar si a numarului mai mare, in final, de reprezentanti ai „Aliantei Rutiere” din vestul Europei. Astfel, desi doua dintre dosare au picat la vot in Comisia TRAN din 10 ianuarie – cele care tratau aplicarea directivei detasarii transnationale la transporturile internationale si a modificarilor la Regulamentul 561 (in sensul interzicerii explicite a efectuarii perioadei de repaus de 45 de ore in cabina si a trimiterii acasa a soferilor la fiecare trei, maximum patru saptamani) – a trecut un al treilea, aparent mai putin important, care trata cabotajul. Vest-europenii au jucat foarte inteligent la dosarul privind reglementarea cabotajului, aspectul scos la negociere cel mai des de cele doua parti combatante, Est si Vest, fiind aduse doua amendamente care spuneau, in alte cuvinte, cam acelasi lucru ca si principalele subiecte cuprinse in cele doua dosare picate la vot. Astfel, in contextul schimbarii conditiilor de acces la profesie, unul dintre amendamente facea referire la obligativitatea intoarcerii acasa a autovehiculului la fiecare patru saptamani (conditie chiar mai greu de indeplinit decat intoarcerea soferului acasa la cel putin patru saptamani), iar altul la aplicarea Regulamentului Roma I, astfel incat contractele de munca sa reflecte locul de munca obionuit al soferilor, iar sediul de infiintare al firmei sa fie locul in care sau de la care soferii isi desfasoara in mod obionuit activitatea in conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 593/2008 (Roma I). Cu alte cuvinte, impozitarea firmei si a muncii soferilor sa se faca in tara in care acestia incarca sau descarca cel mai mult.
Dosarul „cabotajului” cu tot cu aceste amendamente care ne ingroapa viitorul de tractionisti (si chiar mai mult) in Comunitate a trecut de Comisia TRAN si urmeaza sa vedem daca Comisia Presedintilor il va amana pentru discutii dupa formarea noului Parlament European sau va decide sa il introduca la vot in februarie singur sau impreuna cu cele doua dosare respinse.
Oricum ar fi, este clar ca jocul vest-europenilor este extrem de abil si greu de combatut, daca europarlamentarii tuturor tarilor estice nu sunt atenti, documentati si nu fac si ei tot mai multe amendamente care sa demonteze aceste cereri protectioniste ale vesticilor. Politicienii tarilor est-europene trebuie sa faca si ei cat mai mult lobby in randul tarilor indecise si care pot fi atrase de partea esticilor cu argumente clare sau chiar cu promisiuni economice.
Nu in ultimul rand, asociatiile transportatorilor trebuie sa fie extrem de alerte, asa cum cele romanesti au dovedit, la inceput de an, ca pot fi. Si, daca UNTRR a avut aceleasi activitati de informare a pietei foarte explicit ca si pana acum, trebuie sa remarc eforturile deosebite ale APTE 2002 de a se corela cu activitatile altor asociatii estice si de a fi prezenti si la protest, si la discutii consultative la Bruxelles.
Am lasat la final aprecierile pentru asociatia transportatorilor suceveni, ATM Bucovina (membru FORT), care in mai putin de o saptamana a mobilizat aproape 200 de participanti la protestul de la Bruxelles, de pe 10 ianuarie, in lipsa carora am fi vorbit doar despre o miocare de protest a bulgarilor, in principiu. Sucevenii au salvat obrazul Romaniei in fata vecinilor bulgari, care, la fel ca in iulie anul trecut (cand toate dosarele din Pachetul Mobilitate au fost respinse in Parlamentul European), s-au mobilizat exemplar si au protestat la Sofia. Bulgarii au promis ca vor veni si la Bucuresti (caci acum presedintia UE e la noi) pentru a sustine pana la capat excluderea modificarilor dorite de Vest in legislatia transporturilor. Este insa randul nostru sa ne luptam pentru viitorul pietei de transport si cred ca daca cele trei asociatii ale transportatorilor romani ar lucra impreuna si si-ar pune in comun calitatile – expertiza, posibilitatea de a finanta astfel de actiuni de lobby si determinare – cu siguranta niciun dosar al Pachetului Mobilitate nu va trece mai departe, cel putin pana in toamna.

Articole similare

Ad