Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Pandemia, accelerator pentru afaceri

Sub auspiciile pandemiei, piața de curierat a crescut cu 13,33% în 2020 și a depășit pentru prima dată pragul de 1,1 miliarde de euro. A fost un an în care jucătorii implicați în distribuția pe ultima milă au fost „forțați“ să investească în resursă umană, tehnologie, flotă și extinderea capacităților de livrare. Cu investiții importante și creșteri sustenabile, FAN Courier, cel mai important jucător cu acționariat privat, s-a menținut în topul companiilor de curierat pe locul al doilea, însă distanța față de Compania Națională Poșta Română se micșorează de la an la an. Marele câștigător de anul trecut pare a fi însă Sameday Courier, care prin intermediul Delivery Solutions, compania care operează brandul, a urcat patru poziții, până pe locul al patrulea, realizând o cifră de afaceri de 82,6 milioane de euro, în urcare cu 137%, de la 34,8 milioane de euro. Analizând „Topul pieței de curierat și servicii poștale“, remarcăm și faptul că a crescut profitul, în același timp cu diminuarea pierderilor.

În ultimii ani s-a tot vorbit despre dezvoltarea comerțului electronic și aportul major pe care l-a avut în dezvoltarea business-urilor din sectorul serviciilor de poștă și de curierat, tendință care a continuat și în 2020. Însă niciun catalizator, fie că e vorba de inovații tehnologice ori de dezvoltarea unuia dintre jucătorii principali, nu a funcționat mai bine decât perioada de început a pandemiei de Covid-19, care a netezit practic drumul către dezvoltare pentru curieri, și la propriu și la figurat. Perioada stării de urgență a eliberat șoselele și a adus mai multe comenzi pentru magazinele online, ceea ce a însemnat mai multă muncă pentru sectorul de curierat, care a depășit astfel, pentru prima dată în istorie, pragul psihologic de un miliard de euro: mai exact, 1,106 miliarde de euro înregistrează principalele companii analizate de editorii Tranzit pe baza datelor de la Ministerul de Finanțe. Cifrele sunt întărite de ARMO (Asociația Română a Magazinelor Online), care confirmă că sectorul de comerț electronic a atins pragul de 5,6 miliarde de euro în 2020, în creștere de la cele aproximativ 4,3 miliarde în 2019, ceea ce înseamnă un plus consistent de 30%. Nu în ultimul rând, trebuie să menționăm că numărul companiilor cu cod CAEN 5320 a crescut și el exponențial, de la aproximativ 2.000 de agenți economici în 2019 la puțin peste 3.000 în anul pandemic, deci un plus de 50%. Așa se face că și în clasamentul nostru veți regăsi nume noi, toți cu cifre impresionante, atât la profit, cât și la cifră de afaceri: InterAWB, filială a FAN Courier Timiș, AK Post Courier Services, grupul de firme Pink Post, inclusiv TCE Worldwide Services, Transilvania Post, Pandoras, Allpacka Logistics sau Curier Xped Rent, filială a Cargus. În același timp, am exclus alte câteva firme precum X Curier Extrem, Fastius Curier, Sprint Curier Expres, Top Prestport Com și Dragon Star Curier, deoarece au mers în pierdere și nu au mai declarat la Finanțe cifrele.

Acestea fiind spuse, putem afirma că pandemia a influențat pozitiv piața locală de curierat și a generat noi tendințe în ceea ce privește consumatorii finali.

Se remarcă investițiile din partea jucătorilor mari

În ciuda problemelor de logistică și de personal cu care se confruntă, Poșta Română continuă să fie principalul jucător în domeniu. Compania deținută de statul român prin Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (93,52%) și Fondul Proprietatea (6,48%) a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de peste 266 de milioane de euro, într-o ușoară scădere (1%) față de perioada similară din 2019. Eficientizarea business-ului de poștă și curierat a început mai amplu chiar în 2020, când Poșta Română a demarat un amplu proces de modernizare prin investiții, o mare parte dintre acestea beneficiind de finanțare printr-un credit de 200 de milioane lei, dar și din bugetul propriu sau prin intermediul fondurilor ne/rambursabile. Programul de dezvoltare este unul amplu și va dura până în 2025, potrivit oficialilor Poștei, însă la final ar urma să crească și cota de piață a companiei. Vorbim de investiții logistice, tehnologice și digitale, precum și de creșterea parteneriatelor cu jucători importanți din retailul online, așa cum sunt elefant.ro și eMAG. Influențată și de expansiunea comerțului online, atât intern, cât și internațional, o mare parte din bunurile venite din Asia, de exemplu, ajungând în țară în colete livrate de Poșta Română, cifra de afaceri a companiei de stat este susținută (încă!) puternic și de veniturile din distribuția pensiilor și a altor drepturi de asigurări sociale. La nivel național, Poșta deține o rețea de peste 5.500 de subunități poștale și distribuie săptămânal mai mult de 11 milioane de trimiteri poștale.

Ca și în anii anteriori, doar că diferența se micșorează de la an la an, pe locul al doilea în topul realizat de editorii Tranzit se menține cea mai mare companie privată de pe piață, FAN Courier Express, care înregistrează un plus de 25%, până la aproape 210 milioane de euro, aproape dublu față de media pieței, raportat la un număr mediu de curieri de 3.330, în creștere cu 352. De altfel, alături de Sameday, FAN Courier a făcut și cele mai multe angajări anul trecut.

Cifra trebuie privită într-un context mai larg, acela al unor investiții totale de peste 15 milioane de euro, din care o treime, circa 5 milioane de euro, s-a îndreptat către digitalizare, o direcție în care FAN Courier investește de mai mulți ani și care în 2020, pe fondul crizei provocate de pandemie, a fost accelerată. Spre exemplu, anul trecut, până la jumătatea lui octombrie, au fost înlocuite cele 3.700 de PDA cu unele mult mai performante, menite să crească eficiența curierilor cu 5-7% sau chiar mai mult, după cum am aflat de la Cornel Morcov, Chief Commercial Officer FAN Courier.

Revenind la clasamentul realizat de editorii Tranzit, topul primelor trei companii este întregit de Cargus (fosta Urgent Cargus), care a raportat un volum mediu anual mai mare cu 20% în 2020, pentru o cifră de afaceri de 102 milioane de euro, în creștere cu 7% față de 2019. Unul dintre principalii factori de creștere a fost sectorul B2C, livrările pentru categorii precum modă, bricolaj, IT&C, jucării și cosmetice crescând semnificativ în portofoliul Cargus, unele creșteri depășind 100% în volume.

De departe însă cea mai spectaculoasă creștere în topul principalelor firme de curierat din România o înregistrează Delivery Solutions, compania care operează marca Sameday Courier și parte a grupului eMAG, care urcă patru poziții, până pe locul al patrulea, și care anul trecut a realizat afaceri de 82,6 milioane de euro, în urcare cu 137%, de la 34,8 milioane de euro. Este pentru al șaselea an consecutiv când vânzările Sameday depășesc o creștere anuală de 80%, în 2019 aceasta fiind, spre exemplu, de 86%. Dinamica vine pe fondul creșterii ratei de utilizare a comerțului electronic, în contextul pandemiei de Covid-19, dar și ca urmare a investițiilor în tehnologie, precum și în dezvoltarea capacității logistice. „Creșterea organică și rezultatele pozitive, obținute prin consecvență, ne confirmă că suntem acum o companie matură și un partener de încredere pentru peste 20.000 de clienți expeditori și pentru câteva milioane de clienți destinatari”, a explicat Lucian Baltaru, CEO Sameday. Pentru a-și extinde capacitatea de livrare și sortare, anul trecut compania a anunțat investiții de peste 20 de milioane de euro în dezvoltarea direcțiilor strategice, printre acestea numărându-se și extinderea rețelei de lockere easybox.

Restul jucătorilor din Top 10 sunt practic aceleași nume, se remarcă doar DPD România, care înregistrează a doua mare creștere din punct de vedere procentual a cifrei de afaceri după Sameday, de 37%, pentru un total de 53,2 milioane de euro, care o situează pe locul al optulea, îndeplinindu-și astfel obiectivul propus la început de 2020. Ca și în cazul celorlalte companii prezente în clasament pe poziții fruntașe, comerțul electronic s-a dovedit a fi un serviciu esențial ce a consolidat businessul de curierat. Spre exemplu, pentru DPD România, segmentul B2C reprezintă aproape 60% din cifra de afaceri. Pentru acest lucru compania a investit în extinderea capacității de depozitare, în zona Bucureștiului fiind construit un nou hub complet automatizat, ceea ce a dus la eficientizarea livrărilor și ridicărilor din zona de sud a Capitalei și a județului Ilfov. În același timp au fost relocate o parte din depozitele existente în alte spații mai mari și au fost angajați oameni, atât curieri, cât și personal în depozit. Nu în ultimul rând, a fost mărit parcul auto și au fost adăugate investiții în echipamente hardware și software. „Investiția în soluțiile software pentru clienții noștri este una continuă. Ținem cont atât de tendințele pieței, cât și de feedback-ul primit. Îmbunătățim continuu aplicațiile noastre pentru clienții destinatari – Smart Control (opțiunea prin care destinatarii au control absolut asupra datei și locației livrării) și Courier Feedback (aplicația prin care le solicităm destinatarilor părerea despre livrarea prin DPD)“, a declarat pentru Tranzit Elena Andrei, Business Development & Marketing Manager.

Nou intrată în Top din punct de vedere al numelui, Fedex Express România Transportation este de fapt TNT România, companie ce ocupă locul al cincilea în clasamentul nostru, în urcare cu 10%, având o cifră de afaceri de 81,1 milioane de euro. Compania americană a cumpărat la nivel internațional grupul olandez TNT pentru o sumă de circa 4,4 miliarde de euro în 2015. De atunci și până în prezent și-a rebranduit toate filialele europene, inclusiv pe cea din România, acolo unde se află în plină expansiune de spații logistice, peste cele deținute de fosta TNT. Fedex nu oferă prea multe informații, însă din raportul dezvoltatorului belgian de spații logistice WDP aflăm că în trimestru al treilea din acest an ar urma să fie livrat un spațiu de 2.200 m2 la Cluj, o investiție de circa două milioane de euro.

Poziția a șasea din punct de vedere al cifrei de afaceri este ocupată de integratorul german de servicii logistice DHL International România, cu circa 75 de milioane de euro (+5%).

Compania este urmată un alt integrator deosebit de activ în zona de curierat internațional, GLS General Logistics Systems România din Sibiu, care ocupă locul al șaptelea din punct de vedere al cifrei, în coborâre o poziție față de 2019, însă cu un plus de 25%.

Pe ultimele două locuri regăsim aceiași doi jucători ca în urmă cu un an, respectiv UPS România, în scădere cu 1,76 de milioane de euro față de 2019, pentru un total de circa 33 de milioane de euro, și Nemo Expres Logistic, pe a zecea poziție, care a înregistrat o cifră de 24 de milioane de euro, în scădere cu 16% față de anul anterior. Dacă în cazul UPS România vorbim de o medie de curieri cu 21 de persoane mai mică, pentru Nemo Expres avem un plus mediu de 98 de curieri angajați.

Per ansamblu, primele 10 companii realizează împreună o cifră de afaceri de peste 985,5 milioane de euro, adică aproape 90% din piață.

Creditele, baza dezvoltării

O privire asupra capitolului „Creanțe versus Datorii“ ne arată că 25 din cele 40 de companii analizate înregistrează un minus în ceea ce privește diferența dintre cei doi indici. Rezultă astfel că datoriile sunt mai mari decât creanțele, ceea ce înseamnă că s-a apelat preponderent la credite pentru investițiile de care am vorbit mai devreme. Evident că sunt și multe firme de curierat care au balanța creanțelor mai mare decât cea a datoriilor, și presupunem astfel că termenele de plată au crescut. Soldul total dintre cei doi indicatori este de minus 149,7 de milioane de euro.

Așa cum este bine cunoscut, strict din punct de vedere al datoriilor, Poșta Română ocupă și aici primul loc, cu peste 114 milioane de euro, în timp ce valoarea creanțelor este de 42,5 milioane de euro. Din totalul celor peste 114 milioane de euro, cele mai multe sunt cuantificate în zona datoriilor comerciale – furnizori de bunuri și servicii (85,6 de milioane de lei) – a avansurilor primite de la clienți (99,2 milioane de euro), dar și a salariilor, contribuțiilor și taxelor (peste 280 de milioane de lei). Această ultimă cifră este explicabilă întrucâtva, dacă ne raportăm la faptul că Poșta Română este cel mai mare angajator din curierat, cu peste 23.000 de persoane în subordine.

Locul al doilea în acest top al datoriilor este deținut de unul dintre marii jucători din mediul privat, Cargus, care înregistrează un minus de aproximativ 73 de milioane de euro. Compania din Ilfov are de recuperat și creanțe în valoare de 13,5 milioane de euro. Podiumul datornicilor este completat de GLS România, care înregistrează o balanță negativă între Creanțe și Datorii de 7,3 milioane de euro. Cifre mari la acest capitol înregistrează și Urgent Curier Post, care, la afaceri de 1,8 milioane de euro, are datorii de aproape 5,9 milioane de euro după ce-și recuperează creanțele, dar și DPD România, cu o balanță negativă de circa 6 milioane de euro.

Au crescut și activele

Cu o vastă rețea de distribuție națională, FAN Courier investește constant în propria flotă. Pentru a face față vârfului de activitate, cea mai mare parte a investiților realizate anul trecut a mers către suplimentarea și modernizarea flotei auto. „Am investit 8,5 milioane de euro în flotă, o parte importantă din această sumă fiind alocată pentru achiziția de camioane și vanuri noi. În prezent, parcul auto FAN Courier numără peste 4.400 de vehicule cu care deservim cei peste 55.000 de clienți“, a afirmat Cornel Morcov, Chief Commercial Officer. Totodată, compania a dezvoltat și rețeaua de lockere, amplasate momentan doar în București, luându-se în calcul și extinderea în alte orașe. Rețeaua se numește Collect Point și număra peste 1.000 de puncte la finalul lui 2020, acomodând volumele duble în 2020 față de 2019. Compania lucrează și la extinderea capacității logistice, însă cele mai mari proiecte pentru depozitare se vor vedea anul acesta, un hub modern la Cluj, cu o capacitate de 8.000 m2, și extinderea celui de la Brașov cu încă 2.500 m2. Compania intră și în fulfillment printr-un centru logistic nou în Ștefănești, Ilfov.

Cu active totale de aproape 216 milioane de euro, Compania Națională Poșta Română înregistra în patrimoniu active imobilizate complet amortizate încă utilizate în operațiuni în valoare de circa 27 de milioane de euro. De asemenea, valoarea netă a investițiilor imobiliare la 31 decembrie 2020 era de circa 9 milioane de euro. Tot la capitolul active, însă de data aceasta leasingul datorat pentru investițiile în flota auto, contabilizăm circa 7 milioane de euro, iar leasingul pentru spații folosite în chirie a fost de circa 3 milioane de euro. Alte active imobilizate (garanții pentru utilități aferente spațiilor închiriate de la terți, garanții materiale reținute salariaților, scrisori de garanție de participare la licitații etc.) însumează 3,5 milioane de euro. Cu o creștere spectaculoasă a activelor în termeni procentuali, de 82%, Delivery Solutions a investit foarte mult în dezvoltarea rețelei de lockere, în noiembrie 2020 numărând 855 de astfel de unități, comparativ cu cele 250 din 2019. Compania a mai investit și în modernizarea flotei auto, atât cu motoare termice, cât și 100% electrice, parte a unui proiect în desfășurare. În martie anul acesta, Sameday a pus easybox-ul cu numărul 1.000 în București.

Profit în urcare, pierderi în scădere

Nu în ultimul rând, în ceea ce privește un alt termen cheie, „Profitul“, DPD România înregistrează una dintre cele mai dinamice creșteri procentuale, de 160%, cu o valoare netă de 4,74 de milioane de euro, în urcare de la 1,82 de milioane de euro, după ce în anii trecuți a mers în pierdere, în timp ce FAN Courier contabilizează cel mai mare profit, în urcare cu 104%, pentru un total de 35,6 milioane de euro. Strategia celor trei acționari români este de a reinvesti însă profitul pentru a putea dezvolta compania. În acest fel, oportunitățile de creștere sunt analizate constant, iar costurile, pe cât posibil, se încearcă a fi ținute sub control.

Locul al doilea din punct de vedere al profitabilității este ocupat de compania sibiană GLS General Logistics Systems România, cu 11,6 milioane de euro, în urcare cu 35%, de la 8,6 milioane de euro.

După pierderi constante în anii precedenți, Poșta Română a reușit să se mențină pe plus și în 2020, cu un profit net de aproape 6,1 milioane de euro, potrivit datelor analizate de Tranzit. Evoluția profitului este însă doar în ușoară creștere față de 2019 și în scădere dacă ne raportăm la datele din 2018, atunci când profitabilitatea companiei de stat depășea 8 milioane de euro.

Însă cea mai mare creștere a profitului, de 267%, a fost înregistrată de Fedex România (fosta TNT România), care a declarat o valoare netă de 6,2 milioane de euro, de la 1,7 milioane de euro în 2019.

Profitul total însumează 73,7 milioane de euro, 94% din această cifră fiind realizată de primele 10 companii analizate, cu un plus de 39% față de 2019.

În privința indicatorului „Pierderi“, din totalul companiilor analizate, doar 11 au raportat minusuri, în valoare totală de aproximativ 11,6 milioane de euro, în scădere față de 2019, atunci când șapte firme de curierat raportau pierderi cumulate de 15,4 milioane de euro. Deși încă pe pierdere, pentru al doilea an consecutiv, Delivery Solutions a reușit să mai diminueze cifra, ajungând la un total de 2,3 milioane de euro, de la 10,77 de milioane de euro în 2019. Cea mai mare pierdere o contabilizează Cargus, cu aproape 9 milioane de euro, în urcare de la 4,2 milioane de euro în 2019. La mare distanță, cu pierderi de 220.000 de euro, se află Nemo Prod Com Impex, care a intrat pe pierdere după ce în 2019 înregistrase un profit net de 115.000 de euro. De remarcat faptul că Poșta Atlassib Curier Rapid, o prezență constantă la acest capitol în ultimii ani, a reușit o redresare și se află pe profit (+27.623 de euro).

„Topul pieței de curierat și servicii poștale“ arată încă o dată că piața românească se maturizează, iar jucătorii principali continuă să se dezvolte sustenabil. În același timp, apariția unor noi companii cu acest cod CAEN denotă faptul că încă este loc de creștere și că nu s-a atins vârful de dezvoltare.

Articole similare

Ad