Pe 12 martie, Parlamentul European (PE) a aprobat propunerea de revizuire a Directivei privind masele și dimensiunile camioanelor care circulă în UE, după ce comisia parlamentară pentru transport a adoptat noile valori limită. Iar asociația olandeză de transport și logistică TLN se declară mulțumită de forma propunerii și așteaptă cu nerăbdare următorii pași până la aplicarea ei. Unele dintre aspectele importante pentru care TLN a făcut lobby mai mulți ani se regăsesc în forma propunerii votate de PE: greutatea maximă a combinațiilor care fac transport transfrontalier va crește de la 40 la 44 t, va fi facilitată implementarea la nivel internațional a combinațiilor lungi (LHV) și vor crește lungimile și greutățile camioanelor cu emisii zero. În ceea ce privește cele 44 t, ele se aplică deocamdată în cazul combinațiilor cu emisii zero în toate statele membre UE și pentru propulsia fosilă numai în țările ce permit deja această greutate pentru transportul național, iar de la 1 ianuarie 2035 numai combinațiilor cu emisii zero.
Un acord în PE este un pas intermediar important, dar nu este sfârșitul drumului, așa cum amintește TLN. Și Consiliul Uniunii Europene (miniștrii transporturilor din UE) trebuie să dea un aviz. Or, unele țări sunt destul de conservatoare când vine vorba de aspecte precum combinațiile lungi sau creșterea greutății, deci nu este deloc sigur că toate propunerile din textul parlamentului vor ajunge și în revizuirea finală.
Următoarea ședință a Consiliului pentru Transport este pe 18 iunie 2024, dar încă nu este clar dacă dosarul va fi pe ordinea de zi atunci – el poate fi amânat pentru următoarea întâlnire. După ce Consiliul emite un aviz, Parlamentul și Consiliul pot iniția negocieri și în cel mai bun caz s-ar putea ajunge la un acord final înainte de sfârșitul anului. După aceea poate fi publicată modificarea propusă a Directivei, în prima jumătate a lui 2025. Dar dacă durează mai mult consultările asta s-ar putea întâmpla chiar și mai târziu de vara anului viitor. Intrarea în vigoare va fi la trei săptămâni după publicare, iar statele membre au de obicei doi ani la dispoziție pentru a se asigura că se conformează directivei – dar în acest caz este posibil, nu e încă sigur, ca perioada să fie redusă la un an.
Sursă foto: TLN