Vama din România încetinește cu mult mișcarea mărfurilor și a mijloacelor de transport, sunt de părere multe dintre companiile implicate în transport transfrontalier, neînțelegând de ce, în majoritatea cazurilor, li se cere să vină în vamă cu mașina al cărei număr de înmatriculare a fost trecut pe T1, chiar dacă aceasta nu a fost sigilată la ieșirea din Anglia. „Dacă mărfurile sunt plasate în tranzit, iar pe mijlocul de transport nu s-au aplicat sigilii, nu există obligația prezentării vehiculului în vamă. E vorba de Regulamentul de punere în aplicare (UE)2015/2447, care prevede că mărfurile și declarația de tranzit se prezintă la biroul de destinație, nu vehiculul“, lămurește situația Cristina Ionescu, șef Serviciu Tranzit din cadrul Autorității Naționale a Vămilor (ANV), în cadrul videoconferinței Tranzit „Brexit dă bătăi de cap atât exportatorilor, cât și importatorilor. Transportatorii sunt la mijloc.“