Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Petiția Adrianei Mureșan privind parcări mai sigure a trecut la vot în plenul Parlamentului European

Rezoluția privind siguranța parcărilor pentru camioane în Uniunea Europeană a trecut, joi, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg cu 681 de voturi pentru, 1 împotrivă și 13 abțineri. Demersul a fost inițiat de Adriana Mureșan, șofer profesionist, membru fondator al Asociației internaționale „Voluntari în Europa“, după ce Mihai Spătaru, un șofer profesionist, a fost ucis într-o parcare din zona Calais (Franța), chiar sub ochii soției. 

Rezoluţia privind siguranţa parcărilor pentru camioane în Uniunea Europeană, susţinută de grupul Renew Europe şi de europarlamentarul USR Vlad Gheorghe.

„Victorie românească în Parlamentul European! Rezoluția privind siguranța parcărilor pentru camioane în Uniunea Europeană a fost adoptată azi în plenul PE la Strasbourg. Rezultatul votului este zdrobitor: 681 de voturi PENTRU, 1 împotrivă și 13 abțineri. Este rezultatul unui efort comun: cei 25.000 de cetățeni care au semnat petiția, VOLUNTARI IN EUROPA și Adriana Muresan care s-au mobilizat și s-au făcut auziți în Comisia pentru Petiții, colegii mei din Delegația USR, din Renew Europe și din Comisie care au sprijinit propunerea de rezoluție, presa care a pus subiectul în atenția publică. Chiar săptămâna viitoare sunt planificate noi măsuri ale Comisiei pe subiect, vă țin la curent. Păcat că pentru măsurile astea, a trebuit să se piardă o viață…“, a transmis Vlad Gheorghe după vot.

Principalele măsuri se referă la reducerea deficitului de peste 100.000 de locuri de parcare pe timp de noapte pentru camioane și prioritizarea investițiilor pentru crearea de noi spații sigure din fonduri europene. Printre solicitările votate în Parlamentul European se numără și creșterea cooperării dintre forțele de ordine, creșterea resurselor acordate Europol, alocarea de fonduri pentru creșterea numărului de locuri de parcare sigure și uniformizarea standardelor de siguranță.

Adriana Mureșan, membru fondator al Asociației internaționale „Voluntari în Europa“ și inițiatoare a petiției online „Opriți asasinatele șoferilor în parcări!“, a intervenit, la mijlocul lui iulie, în fața Comisiei pentru Petiții (PETI), punctând pericolul la care sunt supuși șoferii de camion în fiecare zi în parcările europene, precum și propunerile asociației privind anumite modificări legislative la nivelul UE, menite să asigure protecție conducătorilor auto profesioniști.

Articole similare

Ad