Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Piata globala imobiliara este in continuare solida, in ciuda faptului ca se afla intr-un ciclu tarziu

Piata imobiliara globala se afla intr-un ciclu tarziu, insa ofera investitorilor randamente bune si o perspectiva pozitiva la nivel mondial, potrivit raportului Emerging Trends in Real Estate® – The Global Outlook for 2018, o analiza anuala care masoara intentiile investitorilor la nivel global, realizat de catre PwC si Urban Land Institute (ULI). Pe o astfel de piata, arata raportul, pentru a se putea dezvolta in continuare sectorul imobiliar trebuie sa fie capabil sa adopte si sa se adapteze la noile tehnologii si modele de afaceri cum ar fi conceptul de „spatiu ca un serviciu”.
 

„Vedem o continuare a dezvoltarii pietei imobiliare locale atat pe segmentul rezidential cat si pe cel al cladirilor de birouri, pe fondul contextului macroeconomic favorabil. Preturile pe segmentul rezidential, de exemplu, au crescut constant, la fel si cererea, in ciuda majorarii costurilor de finantare. La nivel global, observam o schimbare valorica importanta de la pasiva componenta de tip <<caramida si mortar>> la o abordare mai dinamica si cu accent mai mare pe operational. Acest lucru este important pentru investitori – care pe de o parte sunt nevoiti sa gestioneze riscul, dar care, pe de alta parte cauta solutii inovatoare si eficiente din punct de vedere al costului pentru a putea avea acces la expertiza operationala si inovare, sau vor trebui sa suporte pierderile”, spune Francesca Postolache, Partener, PwC Romania.
In timp ce liderii globali intervievati pentru acest raport au fost de acord asupra faptului ca piata imobiliara are momentan o ciclicitate intarziata, multi dintre acestia au sugerat faptul ca perspectivele solide la nivel global si gradul ridicat de ocupare ar putea prelungi si mai mult acest ciclu. O crestere a tranzactiilor in Europa si niveluri record ale tranzactiilor pe pietele asiatice – cum ar fi Hong Kong si Singapore – sustin aceasta idee. In acelasi timp, preturile activelor de baza raman o provocare, care – combinate cu o concentrare mai puternica pe pozitionare, puterea economica si nivelul de trai – determina investitorii sa se orienteze catre sectoare alternative cum ar fi logistica si orase din valul al doilea, de exemplu Copenhaga in Europa si Raleigh/Durham din Statele Unite ale Americii. Cresterea dobanzilor si a inflatiei vor exercita, de asemenea, presiune asupra industriei, in mod deosebit in Europa si Statele Unite. Conform celor intervievati, riscul cresterii dobanzilor este mai mare acum comparativ cu sase luni in urma.
„In 2017, in Romania, piata tranzactiilor a atins un nivel record. Pentru sectorul imobiliar, anul 2017 a fost cu deosebire unul prolific, valoarea tranzactiilor inregistrate depasind 1 miliard de EUR, cu o crestere de cel putin 10% fata de anul precedent. Din perspectiva tranzactionala, sectoarele cele mai dinamice au fost cel hotelier, urmat de sectorul de retail si cel industrial“, spune Anda Rojanschi, Partener D&B David si Baias.

Articole similare

Ad