Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Piata isi revine, investitiile continua

In decembrie 2010, activitatea din service-urile de vehicule comerciale a inceput sa se intensifice. Poate pentru ca multe masini au stat pe dreapta si, inainte sa reintre in paine, odata cu cresterea pietei, au avut nevoie de pregatire, sau poate ca multe firme nu mai pot beneficia de finantare pentru achizitia de camioane, iar din fonduri proprii nu-si permit decat sa cumpere vehicule second-hand sau sa le repare pe cele pe care le au deja.

In aceste conditii, Holleman, care si-a deschis service-ul in vara lui 2009, deci in plina criza, a identificat suficiente oportunitati de dezvoltare in domeniu, drept pentru care intentioneaza sa continue investitiile in echipamente – mai ales de sudura, vopsitorie si tinichigerie – si in oameni, astfel incat sa fie si mai bine pregatit pentru clientii pe care isi doreste sa-i atraga in numar tot mai mare.

Atelierul are suprafata construita de 1.900 m2 si include patru canale – doua pentru mecanica generala, unul pentru formarea modulelor si unul cu poduri de ridicat – plus linie ITP, toate de 50 m lungime, la care se adauga spalatoria de camioane si autocare.
Printre dotarile service-ului se numara standul de geometrie a rotilor Josam, masina de rectificat tamburi si discuri, testerul de diagnoza multimarca Texa, toate dispozitivele de care este nevoie pentru testarea sistemelor Wabco si Knorr s.a. In plus, la sfarsitul lui 2009, Holleman a inceput sa investeasca – treptat, pentru ca lucrarile sunt mai rare – in sudura, in prezent avand aparate in valoare de peste 12.000 de euro si fiind, asa cum apreciaza Florin Loghin, service managerul firmei, la nivel mediu, deoarece poate efectua orice lucrare, cu exceptia sudurilor speciale prin puncte. Iar in timp si in functie de necesitati vor fi cumparate si alte echipamente de sudura.
In plus, in 2011, Holleman va dezvolta partea de tinichigerie si vopsitorie, pentru asta urmand sa fie achizitionat un cuptor de vopsitorie de peste 60.000 de euro si sa fie angajati si pregatiti oameni.
„Am inceput activitatea in plina criza, dar cautam mereu sa o completam si sa o imbunatatim. Investitiile de pana acum au fost facute din fonduri proprii“, declara Florin Loghin.
Dispunand de aceste echipamente, service-ul poate realiza aproape toate tipurile de lucrari de intretinere si reparatii pentru autotractoare, remorci/semiremorci si autobuze/autocare, cu exceptia indreptarii sasiurilor si a unor operatii pentru care este nevoie de softul special al producatorului. In plus, in service-ul Holleman nu se intervine la partea de injectie, pentru care exista o colaborare cu ateliere specializate
Iar statia ITP se ocupa de orice tip de autovehicul, cu exceptia motocicletelor.
Una dintre cele mai complexe lucrari realizate vreodata in service-ul Holleman a avut loc chiar luna trecuta: schimbarea, in urma unui accident, a cabinei unui camion, pentru care urma sa se astepte circa o luna.

Partener autorizat Broshuis si, in curand, Wabco
Holleman se ocupa si de lucrari in garantie pentru Broshuis, un prestigios producator olandez de trailere, si intentioneaza sa reprezinte si alti
 constructori de semiremorci si remorci. In plus, de curand a avut loc un audit cu Wabco si, pentru ca au fost respectate toate conditiile, asa cum declara Florin Loghin, firma ar urma sa devina, la sfarsitul lui februarie, service autorizat al producatorului de sisteme de franare, ceea ce aduce mai multe avantaje, in special posibilitatea de a efectua lucrari in garantie si comercializarea de piese Wabco.

Piata cere si piese mai ieftine
Holleman are pe stoc mai ales consumabile – filtre, placute de frana, discuri – si repere de care a avut nevoie mai des pentru flota proprie, precum si piese de schimb uzuale pentru semiremorci si autotractoare. Se lucreaza in special cu piese de prim montaj – Mann Filter, Lemförder, Textar, Goodyear, Contitech, Bosch, Hella s.a. – dar, pentru ca in ultimul timp clientii solicita tot mai des componente ieftine, se cauta furnizori si pentru ele. Indiferent ce piese ar fi insa, ele trebuie sa fie achizitionate de la Holleman pentru o reparatie realizata in service-ul Holleman, deoarece astfel este mai usor sa se acorde garantie completa, de 18 luni pentru piese si de trei luni pentru manopera.
Aprovizionarea se face zilnic, cu un vehicul propriu sau prin firme de curierat, iar termenul de livrare pentru componente care nu sunt pe stoc nu depaseste cinci zile decat daca este vorba de elemente ce nu exista nici pe stocul producatorului.

Angajarile si specializarea continua
In service-ul Holleman lucreaza 11 mecanici, doi sudori, doi electricieni si un lacatus, iar in 2011, in afara de vopsitori, vor mai fi angajati si alti specialisti si va fi introdus al doilea schimb, deoarece, incepand din decembrie 2010, service-urile au tot mai mult de lucru.
Angajatii au facut training, in special pentru trailere, la Goldhofer, Broshuis, BPW si Wabco, iar in 2011 firma va continua sa investeasca in specializarea acestora.

Tarifele nu mai au unde sa scada
Holleman a scazut in 2009 tarifele din service si le-a mentinut in 2010, iar pentru acest an se spera pastrarea lor, o noua micsorare facand imposibila acoperirea costurilor. Manopera costa 90 de lei plus TVA/ora pentru mecanica si electrica si 110 lei plus TVA/ora pentru sudura, tinichigerie si lacatuserie. „Tarifele sunt destul de omogene pe piata, iar fata de alte service-uri din zona noi suntem printre cei mai ieftini“, puncteaza reprezentantul Holleman.
Termenul de plata este de maximum 30 de zile, dar unele firme platesc si mai devreme. In orice caz, mai ales in aceste vremuri de criza, clientii sunt verificati din punct de vedere financiar inainte de a demara lucrarile, iar relatia si increderea se consolideaza treptat.
In ceea ce priveste casele de asigurari, ele sunt obligate sa achite factura in 40 de zile, dar unele platesc si dupa 15 zile.

50% pentru flota proprie, 50% pentru terti
Pana in vara lui 2010, service-ul lucra mai ales pentru flota proprie, compusa din 56 de autotractoare si peste 60 de trailere. Iar acum are printre clienti firme cu flote importante. In prezent, service-ul lucreaza 50% pentru flota proprie si 50% pentru terti, dar ideal ar fi sa se depaseasca 70% pentru terti, asa cum apreciaza reprezentantul firmei.
Holleman nu ofera contracte de service cu plata fixa lunara, „si nici nu stiu daca mai apeleaza cineva acum la astfel de contracte“, dar clientii fideli beneficiaza de discounturi la piese, disponibilitate aproape 24/24 si termen de plata mai bun.
In atelier se vine numai cu programare, iar atunci cand capacitatea este deja acoperita si sunt totusi cereri „este greu sa refuzi un client, pentru ca risti sa-l pierzi, mai ales ca piata de service e foarte bine dezvoltata in zona Bucurestiului, chiar si pentru trailere agabaritice. Insa nu s-a intamplat niciodata ca un client sa astepte mai mult de o zi.“
In ceea ce priveste anul care tocmai a inceput, reprezentantii Holleman se asteapta la o crestere fata de 2010, dar fara a risca sa avanseze o cifra.

Articole similare