Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Piața va avea nevoie de circa 10 ani pentru a absorbi noua capacitate de transport maritim

Sursă foto: https://www.msc.com/en/newsroom

O analiză Upply referitoare la transportul maritim din primul semestru al anului amintește că, fiind un domeniu de activitate care presupune investiții masive de capital, companiile se pot gândi la achiziții doar atunci când piața este favorabilă – ceea ce s-a întâmplat rar în ultimele decenii. Însă veniturile excepționale din 2021 și 2022 au încurajat transportatorii maritimi să plaseze comenzi masive, astfel că registrele șantierelor navale sunt acum la niveluri record.

Prin urmare, capacitatea de transport maritim va crește considerabil în 2023 și 2024, deoarece sosirea de noi nave nu va fi urmată decât parțial de scoaterea unor nave mai vechi din funcțiune. Iar cele noi intră pe o piață unde deja cererea este în scădere. Un prim factor economic care trebuie luat în considerare este acela că, după ce a crescut peste așteptări, consumul din ultimul timp a scăzut, deci și volumele de mărfuri transportate între est și vest.

În plus, deși economiile occidentale rămân puternic dependente de China, diversificarea surselor de aprovizionare a devenit un obiectiv strategic pentru expeditori, care sunt hotărâți să învețe din experiența din pandemie. Iar această tendință începe să devină vizibilă, deci piața va avea nevoie de 10 ani sau mai mult pentru a absorbi noua capacitate de transport. Chiar și așa, liderul pieței globale, MSC, investește mult în creșterea capacității flotei, ca parte a unei strategii ofensive care l-a făcut să ajungă la aproape cinci milioane de TEU și să câștige cotă pe o piață aflată în scădere. Deci compania este, în mod clar, cea care dă tonul tendințelor din domeniu, iar ceilalți operatori o urmează cât de bine pot, încercând, în absența oricărei posibilități reale de reducere a tarifelor, să se diferențieze de concurenți printr-o calitate mai mare a serviciilor și timpi mai buni de tranzit sau prin accesul la parcurile de containere de pe continent.

Articole similare

Ad