Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Pierderile incep sa se adanceasca

Devenita deja traditionala, intalnirea de toamna a membrilor Asociatiei Romane de inchirieri (ARI) a evidentiat ca, incepand cu ultimul trimestru al anului trecut, piata s-a degradat continuu, nu numai in Romania, ci si in majoritatea statelor europene. In aceste conditii, pretul de inchiriere ramane un subiect sensibil, mai putin pentru companiile care nu reusesc sa adopte o politica bazata pe calcule realiste, si mai ales pentru jucatorii care incearca din greu sa se mentina, printr-o analiza stricta a costurilor, la un nivel profitabil.


Conform unui studiu publicat de Access International, in care au fost cuprinse 11 tari din Europa (din Scandinavia pana in Spania si Italia), piata inchirierilor de utilaje a scazut incepand cu trimestrul al patrulea al lui 2011. „La noi, de obicei, exista o intarziere de 3-6 luni fata de simptomele pe care le prezinta Europa de Vest. Astfel, din trimestrul al doilea al lui 2010 acest segment de piata a mers din ce in ce mai bine, insa numai pana in trimestrul al doilea al lui 2012. De atunci au inceput sa se inregistreze numai scaderi si, din pacate, nici in continuare nu se preconizeaza o revigorare a pietei”, a punctat Stefan Ponea, presedinte ARI si managing partner -Industrial Access. Oricum, pe firmele romanesti exista si presiunea suplimentara de a deveni tot mai competitive pe o piata care primeste din ce in ce mai multi jucatori din Europa. „Companiile multinationale de inchirieri din Europa inca nu au ajuns la noi, iar daca doar una dintre ele vine in Romania vom avea de doua ori mai multe probleme decat acum”, a spus Ponea.

ARI recomanda cinci instrumente de masurat performantele
insa cea mai mare problema a pietei autohtone ramane inchirierea sub pretul de cost. „Pana nu vom reusi sa aliniem interesele tuturor jucatorilor la procesul de inchiriere, nu vom avea o solutie sustenabila. Riscam sa rezolvam o problema de moment si peste cativa ani sa ajungem in acelasi punct, poate cu probleme mai grave”, a explicat Stefan Ponea, incercand sa inteleaga ce anume motiveaza un agent sa dea un utilaj cu un pret sub cel de cost sau pe patronul lui sa accepte acest lucru. Oricum, in opinia presedintelui ARI, cineva va trebui sa suporte consecintele acestor neconcordante.
„In 2011 toata lumea a platit, piata inregistrand o pierdere totala de 20 de milioane de lei. In mod paradoxal, cifra de afaceri a crescut, s-au mai achitat din obligatii, dar cu pierderi mai mari”, a spus acesta, subliniind ca exista cateva instrumente clare de masurat performantele. Intre ele, cifra de afaceri, care poate fi hotaratoare intr-o piata sanatoasa, in crestere, dar care la noi nu este de ajuns, desi multi angajatori si angajati judeca performantele strict dupa acest indicator. Un alt instrument, numit cash profit, poate masura cu usurinta pretul cu care trebuie inchiriat un utilaj pentru a avea macar profit zero dupa ce a acoperit datoriile la banca.

Articole similare