Toata lumea vorbeste despre electrificarea transportului rutier, despre reducerea poluarii si importanta promovarii energiei verzi. Pe langa finantarea achizitiei de vehicule cu zero emisii, Statul trebuie insa sa se implice si in asigurarea unei infrastructuri corespunzatoare de alimentare, fara de care planul de ecologizare – asa cum este el frumos „impachetat”- nu se poate sustine. Iar cele cateva puncte de incarcare pentru autoturisme, care se gasesc in prezent in parcarile centrelor comerciale si sunt convenabil de folosit cat timp iti faci cumparaturile, nu satisfac nevoile concrete de disponibilitate ale operatorilor cu flote de vehicule comerciale.
In contextul promovarii transportului comercial cu zero emisii – directie pe care transportul public urban de calatori a imbratisat-o de mai multi ani si cu care distributia de marfa si curieratul acum cocheteaza – ne-am propus o evaluare a proiectelor concrete pe care institutiile statului le au pentru valorificarea fondurilor europene alocate Romaniei in perioada urmatoare.
La Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor (MMAP), in coordonarea caruia se afla Administratia Fondului pentru Mediu, bugetul de venituri si cheltuieli pentru 2022 nu fusese inca aprobat la finalul lui februarie. Totusi, este cert faptul ca anul acesta vor fi lansate doua programe de infrastructura electrica: „Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera in transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehicule nepoluante: statii de reincarcare pentru vehicule electrice in localitati”, pentru care MMAP a supus dezbaterii publice ghidul de finantare in septembrie 2021, si „Statii reincarcare pentru autostrazi, drumuri europene (Reteaua TEN-T) si localitati – beneficiari operatori economici”, pentru care proiectul de ghid este in curs de elaborare la AFM. In prezent se afla in implementare proiectele depuse in cadrul programului similar anterior de reducere a emisiilor poluante, demarate in 2018. In cadrul acestuia au fost incheiate 27 de contracte de finantare, in valoare de peste 37,7 milioane de lei, dintre care un contract a fost finalizat, iar celelalte 26 sunt in derulare.
Cota de acoperire a statiilor de incarcare pentru vehicule electrice urmarita pana in 2029, de respectiv 30.000 de puncte de reincarcare, va fi distribuita 71% in mediul urban, 19% in rural si 10% pe reteaua de drumuri nationale/autostrazi. Acestea din urma vor fi realizate conform strategiei CNAIR. Investitorii in statiile de incarcare pot fi atat companii publice, cat si private, finantarea fiind una mixta, din fonduri europene nerambursabile, fonduri publice si private.
Exista si riscul de a nu beneficia de toti banii europeni pusi la dispozitie tarii noastre, in cazul nefinalizarii la timp a reformelor si a obiectivelor de investitii propuse prin PNRR si Programul Operational Transport (POT) 2021-2027. Din pacate, deficientele identificate in prezent la nivelul infrastructurii si a serviciilor de transport sunt dublate de o capacitate administrativa si de management redusa, atat la nivelul institutiilor publice responsabile, cat si al companiilor de stat.
Bani prin PNRR
Pe langa banii care urmeaza sa fie disponibili prin AFM, Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene (MIPE) gestioneaza alocarea fondurilor europene in cadrul Planului National de Redresare si Rezilienta (PNRR) si respectiv in cadrul Politicii de Coeziune 2021-2027.
Obiectivul de reducere a poluarii in transportul rutier, din perspectiva infrastructurii de alimentare cu energie electrica pentru vehicule, se regaseste in mai multe componente ale PNRR. Acestea sunt:
- Componenta 5 – Valul renovarii – Obiectivul este realizarea unei economii de CO2 de cel putin 0,15 milioane de tone si economii totale de energie primara de cel putin 0,15 Mtep.
- Componenta 6 – Transport sustenabil – Promoveaza completarea retelei de statii electrice pe cele 4 autostrazi propuse prin PNRR. Reteaua completa de statii electrice va cuprinde minimum 30.000 de puncte de reincarcare, defalcate pe mediul urban si rural.
Valoarea fondurilor europene pentru aceste doua componente aferenta reducerii poluarii in sectorul de transport rutier nu poate fi insa delimitata, fiind parte integranta a unor investitii mai complexe. - Componenta 10 – Fondul local – Investitia 1 – Mobilitate urbana durabila – 1,2 miliarde de euro disponibili pentru imbunatatirea infrastructurii de transport, care vor fi directionati spre constructia de puncte de incarcare suplimentare pentru vehicule electrice si piste de ciclism la nivel local/metropolitan. Se urmareste cresterea utilizarii transportului public local cu vehicule cu emisii zero (autobuze electrice, troleibuze, microbuze nepoluante, tramvaie). In acest sens, Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei (MDLPA) organizeaza licitatii pentru achizitia a 1.135 de mijloace de transport, bugetul total alocat fiind de 580 de milioane de euro. Este vorba despre 715 autobuze de 10-18 m lungime electrice cu baterii si/sau hidrogen, 50 de troleibuze de 12-18 m, 50 de tramvaie si 320 de microbuze electrice/cu hidrogen, destinate mediului rural. De asemenea, s-a planificat investitia in 491 de sisteme inteligente de transport si in alte infrastructuri din domeniul tehnologiei informatiilor, bugetul fiind de 275 de milioane de euro, dar si realizarea a 13.200 de puncte de reincarcare pentru vehicule electrice, cu buget de 165 de milioane de euro. Conditia suplimentara aici este ca resedintele de judet si sectoarele municipiului Bucuresti sa asigure cel putin cate 40 de puncte de reincarcare fiecare, pentru a se asigura posibilitatea tranzitarii teritoriului tarii in integralitate, in contextul unei autonomii medii a autovehiculelor electrice actuale de circa 300 km.
Termenul pentru realizarea investitiilor coordonate de MDLPA este iunie 2026. - Componentele 12 si 15 – Investitii destinate dezvoltarii infrastructurii sanitare si medicale prespitalicesti, investitii in centre comunitare integrate, retele de scoli verzi si achizitie de microbuze verzi. Pentru aceasta ultima componenta se doreste finantarea achizitiei a 3.200 de microbuze electrice destinate transportului elevilor din localitatile izolate. Valoarea investitiei se ridica la 200 de milioane de euro.
Proiecte in special pentru transportul public de calatori
Si Politica de Coeziune 2021-2027 vizeaza, printre altele, investitii destinate reducerii poluarii, prin constructia de autostrazi/centuri ocolitoare etc. In cadrul Programului Operational Transport 2021-2027 se are in vedere cresterea conectivitatii regiunilor, prin construirea/modernizarea retelei rutiere, la standarde europene, in special la nivelul retelei primare – TEN-T. Acest lucru vizeaza instalarea de statii electrice de incarcare, sisteme STI si masuri compensatorii pentru atenuarea efectelor schimbarilor climatice.
Potrivit MIPE, investitiile din sectorul rutier vor veni la pachet cu masuri de protectie a naturii si a biodiversitatii (infrastructura verde), cu implementarea infrastructurii combustibililor alternativi si cu solutii inteligente de management al traficului. Investitiile vor fi finantate din fonduri UE si cofinantate din bugetul de stat. Acestea se vor derula pe durata perioadei de programare 2021-2027.
De asemenea, proiecte de dezvoltare a infrastructurii de alimentare cu energie electrica sunt eligibile in cadrul programelor operationale regionale (POR) aferente perioadei de programare 2021-2027. Acestea pot cuprinde investitii in sistemele de transport public de calatori, sistemele de transport alternativ nemotorizat, achizitionarea de material rulant, respectiv autobuze electrice si troleibuze, inclusiv statii de incarcare si alimentare.
Mai sunt si proiecte derulate in plan local de diferite municipalitati, cum ar fi „Green Line Valea Jiului”, cu componentele 1 si 2, care prevede crearea unei linii verzi de autobuze electrice intre Petrila, Petrosani, Aninoasa, Vulcan, Lupeni si Uricani, sau proiectele de achizitii de autobuze electrice, in scopul modernizarii si ecologizarii flotelor de transport public.
Conform prevederilor regulamentelor europene aferente perioadei de programare 2021-2027, perioada de implementare a proiectelor este pana la sfarsitul lui 2029.
In prezent, sunt in curs de derulare proiectele aflate in curs de implementare in cadrul POR 2014-2020. Bugetul total alocat pentru axele prioritare 3.2 si 4.2 este de peste 1,5 miliarde de euro. Durata contractelor si perioada de implementare a proiectelor finantabile nu poate depasi 31 decembrie 2023.
Referitor la posibilitatea accesarii finantarii europene de catre operatorii economici cu activitate principala de transport de marfa, distributie sau curierat, MIFE a explicat ca fondurile se aloca si se deruleaza in baza prevederilor programelor operationale aprobate prin decizii ale Comisiei Europene, respectiv a conditiilor de eligibilitate detaliate in ghidurile solicitantilor. Iar potrivit obiectivului anuntat de nedistorsionare a concurentei pe piata libera, CE nu este prea incantata de acordarea de bani europeni firmelor private. In ultimele luni mai multe companii au incercat sa acceseze granturi pentru investitii, aprobate in contextul pandemiei. Pentru a putea inregistra insa progrese mai solide in sensul electrificarii parcului de vehicule comerciale este nevoie de o politica de la centru coerenta.