Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Planurile MT pentru reabilitarea transportului feroviar şi combinat

Ministerul Transporturilor (MT) are o strategie de dezvoltare a sectorului naval, prin activarea porturilor dunărene şi asigurarea canalelor navigabile o perioadă cât mai lungă din an. „Sperăm ca în perioada următoare să avem veşti bune în ceea ce priveşte transportul pe Dunăre”, a declarat Ştefan Roşeanu, din echipa ministrului secretar de stat Ionel Scrioşteanu, la seminarul Business Mark.

Dezvoltarea transportului naval/maritim depinde foarte mult de evoluţia transportului feroviar, care, din păcate, suferă de mai mulţi ani din cauza căii ferate deficitare. În acest context, companiile de administrare a infrastrucurilor portuare au început, din 2019, elaborarea unor Studii de fezabilitate necesare realizării unor platforme multimodale naval-feroviar-rutier, necesare depunerii de proiecte în cadrul apelului POIM 1.3. În stadii avansate sunt proiectele platformelor multimodale Galaţi, Drobeta Turnu-Severin şi Corabia-Calafat, în timp ce porturile Brăila, Olteniţa şi Bechet sunt în stadiul de pre-contractare sau de finalizare a Studiilor de fezabilitate. Atât portul Brăila, cât şi Galaţi fac parte sectorul de Dunăre maritimă.

Separat, în fază de implementare/pregătire a achiziţiilor publice sunt proiecte complementare multimodalităţii – în vederea unei conexiuni mai bune naval-feroviar-rutier – la porturile Constanţa, Galaţi şi Giurgiu, în valoare de peste 100, 130 şi respectiv 80 de milioane de euro.

Strategiile de multimodalitate stau la baza noului Master Plan de Dezvoltare a Portului Constanţa, dar şi a viitoarei Strategii Navale a României.

Inclusiv prin PNRR s-a încercat obţinerea de finanţare pentru reabilitarea transportului maritim/fluvial şi dezvoltarea multimodalului, însă condiţia aici este ca proiectele să fie gata până în 2026. În afară de proiectele mari, a căror finalizare se va întinde pe câţiva ani, se vor face reparaţii capitale/reabilitări acolo unde se poate, în parteneriat cu operatorii portuari.

Articole similare

Ad