Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Pregătirea profesională a șoferilor de vehicule de 2,5-3,5 t nu este obligatorie de la 1 iulie 2026, dar este esențială

De la 1 iulie 2026 trebuie echipate cu tahograf inteligent de generația a doua și vehiculele de 2,5-3,5 t folosite în transport internațional de marfă și în cabotaj, iar această prevedere nu este, cel puțin deocamdată, însoțită de obligația legală ca șoferii și dispecerii să urmeze cursuri de formare profesională și să aibă certificat de pregătire. Totuși, așa cum a subliniat Zsolt Koncsag (dreapta în foto), președintele institutului de perfecționare IFPTR, la Conferința Anuală a Transportatorilor Express de Mărfuri din România, dat fiind faptul că amenzile pentru nerespectarea prevederilor privind cabotajul sau timpul de condus și odihnă sunt mari, este indicat ca șoferii și personalul din birouri să facă pregătire profesională, chiar dacă asta presupune câteva zile în care nu lucrează, ci sunt prezenți fizic la cursuri. „Deci vă așteptăm la noi, mai ales dacă nu ați mai avut de-a face cu prevederile privind timpul de condus și de odihnă, pentru care este nevoie de cel puțin două zile ca să știți imediat ce aveți de făcut.“

Această pregătire nu ar trebui făcută nici pe ultima sută de metri, pentru că va fi cererea mare, dar nici prea devreme, deoarece șoferii pot uita unele informați înainte să aibă nevoie să le folosească. „În ceea ce ne privește, vă așteptăm oricând la cursuri de planificare a timpilor de condus. Și nu vă bazați pe faptul că se va amâna sau abroga introducerea tahografelor la vehiculele de 2,5-3,5 t, pentru că nimic din ce decide UE nu se amână și nu se abrogă. Dovadă că Pachetul Mobilitate a intrat în vigoare în plină pandemie.“

Președintele IFPTR atrage atenția asupra faptului că formarea profesională previne autoeliminarea de pe piață a firmelor care fac transport internațional de marfă cu vehicule de 2,5-3,5 t, și care oricum trebuie să se pună bine la punct, cu investiții și reorganizarea activității, a fluxurilor și a folosirii flotei, în perspectiva lui 1 iulie 2026. Deoarece, prin faptul că datele din smart tacho 2 pot fi citite de la distanță, activitatea – timpii de condus și de odihnă, dar și reglementările privind cabotajul și detașarea – va fi mult mai ușor de controlat și de amendat în caz de abateri și sistemul nu mai poate fi păcălit (la fel de ușor), întrucât se va ști poziția vehiculelor la începutul fiecărei zile de lucru și la fiecare încărcare și descărcare.

Articole similare

Ad