Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Presiune pe pret

Piata de transport cu autocarul sufera, la fel ca toata industria de profil, din cauza tarifelor scazute. Acestea sunt determinate de puterea de cumparare redusa post-criza, dar, mai ales, de companiile mici, care nu stiu sa isi calculeze corect pretul pe kilometru si incearca sa isi faca loc pe piata cu tarife de dumping. Chiar si in aceste conditii dificile, transportatorii cu traditie, fie ei mai mici sau mai mari, raman in topul preferintelor agentiilor de turism cu pretentii, care le ofera contracte pe tot sezonul.
 

D&D Travel, din Sibiu, si-a inceput activitatea in 2006, cu un prim autocar inchiriat agentiilor de turism din localitate. Intrucat lucrurile au mers foarte bine, in 2007 a fost cumparat al doilea autocar (nou-nout) si s-au continuat charterele pe Grecia, fiind operate chiar si cate trei curse pe saptamana. Piata de turism din Sibiu a crescut foarte mult in anii de dinainte de criza si apareau in permanenta agentii noi care ofereau de lucru pentru transportatori. Se pleca foarte mult in special de sarbatori, iar Grecia era atunci o destinatie la moda pentru toata tara.
Compania a crescut, clientii au prins incredere, iar recomandarile au avut un rol important. Tocmai din acest motiv s-a trecut si la serviciul de subinchiriere. „Activitatea de subinchiriere nu aduce neaparat profit, insa are rolul de a mentine relatia de continuitate cu clientul. Este greu, iti asumi riscuri, dar am fost feriti de probleme pana acum. Este adevarat, conteaza foarte mult soferii (care la circuite si chartere sunt diferiti decat cei de la transportul de linie), pentru ca relatia inter-umana cu pasagerii este foarte importanta. Pachetul turistic poate sa fie exceptional, insa daca drumul inapoi cu autocarul este cu probleme, pune intr-o lumina negativa tot sejurul“, este de parere Delia Oneata, administratorul D&D Travel.

Circuitul in tarile nordice, un serviciu de referinta
Contractele cu tour-operatorii mari sunt incheiate de la inceputul sezonului, graficul este stabilit pe tot sezonul, iar principalii parteneri ai D&D Travel sunt Christian Tour, Omnia Turism si Intera. Cele mai multe solicitari sunt pentru circuite catre Europa de Vest si de fiecare data se merge doar cu soferii proprii.
D&D Travel detine trei autocare si un microbuz. Acesta din urma este folosit pe circuite interne, pe timpul verii, sau pentru alte curse mai scurte. Vehiculele, desi sunt ca an de fabricatie din 2007 si 2008, sunt foarte bine intretinute si au de lucru in permanenta. Se cocheteaza cu ideea achizitiei unui vehicul nou, cel mai probabil de capacitate medie, intrucat autocarele de 30 de locuri sunt la mare cautare in ultima vreme.
Din pacate, calatorii inca nu s-au invatat sa pastreze curatenia. „Sunt curse la care se merge cu hostesse, care servesc bauturi racoritoare si cafea si care schimba mereu pungile de gunoi de la scaune.

Articole similare

Ad