Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Preturi in crestere la camioane, motorina si anvelope. Urmeaza salariile?

2010 a adus transportatorilor cresteri de 3-6%, ceea ce nu s-a mai intamplat de dinainte de a ne integra in UE, cand cei care aveau autorizatii de transport international faceau legea pe aceasta piata.
2011 a inceput si el foarte bine si, pe langa mentinerea la un nivel bun a exporturilor, in ciuda intaririi monedei nationale, au mai crescut si importurile, in special cele de electronice si electrocasnice. Acestea au inregistrat o adevarata explozie a vanzarilor, mai ales datorita promotiilor derulate de importatori impreuna cu marile lanturi de hipermarketuri, dar si faptului ca din 2008 nu s-a cumparat, practic, mai nimic pe acest segment.

Bucuria insa nu poate tine mult, de vreme ce costurile pentru firmele de transport au crescut. Cea mai mare problema o pune motorina, care a atins valori istorice pe toate pietele, insa in Romania cresterea a fost si mai mare, spulberand avantajul carburantului mai ieftin cu care lucrau pana acum transportatorii romani. Dar problema nu e atat cresterea pretului la combustibil, ci fluctuatiile sus/jos, care ii pun pe transportatori in pozitia de a suporta numai ei scumpirile, deoarece, chiar daca au prinsa in contract clauza de combustibil, pana sa apuce s-o aplice, litrul de motorina se ieftineste inapoi si atunci clientul nu mai accepta scumpirea tarifului de transport, pierderea pentru cele 2-3 luni in care a cumparat mai scump combustibilul anulandu-i, de multe ori, profitul facut in acea perioada.
Un alt element de cost important, anvelopele, au cunoscut o crestere de aproape 12% din vara lui 2010, ca urmare a cresterii preturilor la materii prime, dar si a lipsei de anvelope de pe piata. Si asta pentru ca pe perioada crizei s-au diminuat stocurile foarte mult, iar reintroducerea in circulatie a camioanelor care au stat pe dreapta, lasate fara cauciucuri in 2009 de masinile folosite pe timp de criza, a crescut si mai mult presiunea cererii pe stocurile existente. In plus, sunt fabrici de anvelope care nu au mai produs deloc in 2011, iar specialistii prevad inca un val de majorari de pana la 12% pana la sfarsitul anului. Si peste toate acestea s-a suprapus limitarea accesului producatorilor chinezi de anvelope la clientii europeni pe criterii de calitate.
In asemenea conditii, nu ar fi rau ca transportatorii sa-si ia in calcul costul combustibilului la o rata mai mare de 2,2% si sa foloseasca mai atent anvelopele existente, nu de alta, dar prin resapare ar putea prelungi durata de viata a celor de acum. Nici comandarea unui set suplimentar de anvelope pentru o parte din flota nu e o masura de panica, ci poate ajuta la o economie de cost si, foarte important, la disponibilitate imediata.
Nici preturile la camioane nu mai sunt ce au fost, cresteri cu cel putin 10-15% fiind intalnite la aproape fiecare marca, iar masinile second-hand nu mai reprezinta o optiune. S-au scumpit si ele, iar Comisia Europeana va introduce eurovinieta, pentru toate autovehiculele de peste 3,5 t, care va oferi gratuitate la plata taxei, pe o perioada de trei ani, numai camioanelor foarte nepoluante (Euro 6, hibrizi, masini electrice).
Iar pana atunci Germania a decis sa extinda „maut”-ul si pe drumurile regionale cu doua benzi pe sens (si nu mai nevoie decat de un vot pentru a trece la actiune!), Polonia introduce taxa de autostrada chiar de la 1 iulie, iar celelalte tari care au autostrazi cu taxare favorizeaza camioanele cat mai noi. Ca atare… atentie la preturi! S-ar putea ca un volum mare de transportat sa nu mai fie de ajuns pentru a fi profitabili. In plus, multe firme de transport au redus salariile personalului pe timp de criza, iar revenirea economiei va aduce, probabil, si revenirea nivelului acestora.

Articole similare