Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Primul Renault Trucks D Z.E. electric din estul Europei ajunge la Waberer’s

Renault Trucks East, organizație din care face parte și filiala din România, a livrat la final de ianuarie un camion electric D Z.E. către Waberer’s International Nyrt. Este primul model electric vândut de producătorul francez în regiunea de Est, dar reamintim că înainte de predarea către compania maghiară, acesta a fost expus la Gala Tranzit de la Cluj-Napoca, din decembrie 2021, unde a stârnit interesul câtorva operatori români care intenționează să facă un transport ecologic și al câtorva retaileri atenți la amprenta de carbon a produselor lor.

Grupul Waberer’s este și el, la rândul său, dedicat unei logistici sustenabile și de aceea a făcut în ultimii ani diverși pași pentru reducerea amprentei de carbon, unul dintre ei fiind testarea și achiziționarea de vehicule cu propulsii alternative. În 2021 compania a început să utilizeze primul său camion cu LNG, ale cărui emisii de CO2 sunt cu până la 80% mai mici comparativ cu un model diesel, și apoi a cumpărat primul camion electric.

Iar în 2022 va continua demersurile pentru reducerea emisiilor poluante, un prim pas fiind reprezentat de preluarea, de la Zoltan Tringer, directorul general Renault Trucks East, a primului camion electric Renault, care va fi folosit în Ungaria, pentru distribuție în orașe

Reprezentanții companiei maghiare au subliniat, cu ocazia evenimentului în cadrul căruia s-a făcut livrarea, că destul de multă vreme doar s-a vorbit despre astfel de soluții de transport ecologic, dar nu s-a făcut niciun progres real, „însă acum este momentul să facem ceva, deoarece și tehnologia și clienții au ajuns în punctul în care aceste dezvoltări nu numai că pot fi făcute, dar și trebuie făcute“.

Camionul electric Renault D16 4×2 are dubă izotermă și lift, ampatament de 4.400 mm, iar șasiul cântărește 7,3 t și are o greutate totală maxim admisă de 16 t. El este propulsat de un motor electric de 185 kW maxim, având cuplu maxim de 425 Nm, alimentat de 4 pachete de baterii Li-ion de 66 kWh, prin intermediul unei cutii de viteze cu două trepte. Camionul permite încărcarea în modurile 2, 3 și 4 (de la 22 la 150 kW) și este compatibil cu stații de mare putere DC. Din echiparea sa fac parte anvelope Michelin X Multi Z/D de 285/70 R19,5 și jante Alcoa din aluminiu mat.

D Wide Z.E. LEC, un camion sigur și confortabil

Reamintim că din oferta Renault Trucks de camioane electrice mai face parte și modelul D Wide Z.E. LEC (care are cabină cu 200 mm mai joasă decât a unui vehicul standard pentru distribuție, de unde și denumirea sa Low Entry Cab), expus la Solutrans la finalul anului trecut, dedicat colectării deșeurilor și configurat astfel încât să protejeze operatorii și pietonii, inclusiv datorită vizibilității mai bune. Ușile sale se deschid la 90O, reducând semnificativ oboseala echipajului, care trebuie să urce și să coboare de nenumărate ori în timpul programului de lucru.

Cabina sa este spațioasă și poate găzdui șoferul și până la trei alte persoane, iar podeaua plată disponibilă opțional permite mișcarea facilă în interiorul vehiculului și urcarea și coborârea atât pe partea stângă, cât și pe partea dreaptă.

Dezvoltat în strânsă colaborare cu carosierul Estepe, Renault Trucks D Wide Z.E. LEC este livrat în versiune 6×2 cu axă spate direcționată și este disponibil pentru comenzi în toată Europa.

Articole similare