
În timp ce sub umbrela Stellantis s-au adunat 5-6 branduri de autovehicule, Mercedes-Benz colaborează cu Renault iar VW cu Ford, IVECO încearcă să folosească în comun resurse financiare și umane importante împreună cu Hyundai Motor Company, încă din 2022 semnând un acord bazat pe angajamentul celor două companii față de transportul cu emisii zero de carbon. Parteneriatul a dus deja la co-dezvoltarea modelului eDaily Fuel Cell și a autobuzului urban e-WAY FCEV. Acum este rândul gamei light pe care IVECO își extinde oferta de vehicule comerciale ușoare electrice cu baterii și intră pe segmentul mediu de 2,5-3,5 t cu noul șasiu-cabină eMoovy, pentru a oferi o soluție cu emisii zero pentru misiunile urbane ale profesioniștilor din domeniul transporturilor. eMoovy reprezintă o evoluție a modelului de van Hyundai Staria, dar în variantă șasiu-cabină, profitând de experiența IVECO pe acest segment de piață. Practic, Staria va fi vândut de rețeaua Hyundai, pe când eMoovy va fi produs cu logo IVECO și va fi distribuit în Europa în exclusivitate prin rețeaua producătorului italian.
În segmentul de sub 3,5 t (cu greutăți totale de la 2,6-2,8 t, după obligația de electrificare a acestor utilitare, care plecau de la 2,4 t în versiune diesel), se observă astăzi pe piață lipsa unor modele de utilitare care să poată fi carosate și să îndeplinească nevoile de distribuție foarte specializate. Pe acest segment, IVECO și Hyundai au găsit terenul propice pentru a dezvolta în comun eMoovy care practic s-a născut prin suprapunerea cabinei Hyundai Staria pe șasiul caracteristic Iveco, care îndeplinește condițiile de siguranță și de eficiență specifice europene.
Noul eMoovy se remarcă prin rezistență și robustețe remarcabile, oferind o capacitate de încărcare apropiată de cea a vehiculelor cu dimensiuni mai mari, cu un volum de până la 10 m3 și o sarcină utilă de până la 1,5 tone, inclusiv caroseria vehiculului.
Primul șasiu cabină electric de 3,5 tone din Europa este adaptat pentru mai multe tipuri de caroserii pentru a oferi o soluție profesională personalizată, fără emisii, pentru orice misiune – de la logistică urbană la livrări din ușă în ușă și transport frigorific, aplicații municipale, sarcini specializate, construcții, combinând confortul, siguranța și puterea necesare pentru a excela în orice context urban.
„Se conduce ca o mașină, funcționează ca un camion”
Construcția robustă unică a caroseriei, fidelă ADN-ului profesional al Daily, este concepută pentru a proteja șoferul, încărcătura și bateriile. Șasiul extrem de rezistent a fost proiectat cu o podea coborâtă pentru a maximiza spațiul de încărcare. Volumul util ajunge astfel până la 10 m3, aproape de capacitatea de încărcare a vanurilor mari. De asemenea, platforma joasă facilitează operațiunile de încărcare și descărcare.
Platforma eLCV, construită de Hyundai, dispune de unele dintre cele mai avansate tehnologii de propulsie electrică: un motor electric de 160 kW (215 CP, cea mai mare putere de vârf din categorie), care oferă un cuplu maxim de 350 Nm. Motorul sincron cu magnet permanent asigură o putere nominală de 53 kW și permite eMoovy să atingă o viteză maximă de 120 km/h. Vehiculul poate face față urcării unei rampe de 25%. Este disponibil un mod de conducere Eco și patru moduri de frânare regenerativă incluzând modul de condus de la pedala de accelerație (one pedal drive).
eMoovy este disponibil la alegere cu două pachete de baterii NMC cu o capacitate de 76 și 63 kWh, care garantează o autonomie de până la 320 km în ciclul WLTP cu bateria de 76 kWh – suficientă pentru misiunile urbane. În plus, cu încărcarea rapidă (de 800 V) de până la 350 kW – cea mai rapidă din segment – vehiculul își poate spori autonomia cu până la 100 km în mai puțin de 10 minute. eMoovy oferă confortul de a încărca la sursa de curent alternativ (CA) peste noapte acasă la o priză de uz casnic în 7 ore și 20 de minute.
Funcția Vehicle to Load sporește și mai mult versatilitatea eMoovy, oferind o alimentare CA 230 V pentru sarcini electrice de până la 3,6 kW. Sursa de curent alternativ din cabină poate acționa echipamente și sculele electrice sau poate fi utilizată de carosieri pentru a alimenta suprastructurile, cum ar fi cele frigorifice. În plus, un adaptor pentru priza de încărcare din partea din față a vehiculului poate servi ca sursă de alimentare cu curent alternativ.

Confort și o experiență superioară pentru șofer
Interiorul cabinei eMoovy, bazat pe modelul STARIA al Hyundai Motor Company, oferă un mediu de lucru confortabil și funcțional, cu un panou de bord elegant și bine amenajat, cu afișaje ergonomice pentru șofer. Instrumentarul de bord digital configurabil color de 12,3 inch este poziționat sus pe planșa de bord pentru a oferi o bună vizualizare a informațiilor vehiculului, în timp ce sistemul de infotainment oferă navigație simplă și intuitivă pe ecranul său LCD amplu de 10,25 inch, de unde se comandă și sistemul de climatizare. Interiorul oferă șoferului spațiul de depozitare necesar pentru a-și păstra lucrurile în siguranță și organizate: între cele două scaune există un sertar de 18,8 l cu două suporturi de cană sau pet. De asemenea, sub plafon există spații de depozitare adânci de o parte și de cealaltă a blocului de lumini. Șoferul beneficiază de un încărcător de telefon wireless precum și de o priză de 12 V și două porturi USB.
Viața la volan este îmbunătățită de o serie de caracteristici, cum ar fi scaunul încălzit și ventilat din piele ecologică, volanul multifuncțional încălzit și sistemul eficient de aer condiționat, care oferă un mediu interior confortabil pe tot parcursul anului. Selectorul electronic al vitezelor sporește confortul la condus. Frânarea regenerativă inteligentă controlează automat fazele de frânare, asigurând o conducere lină. Keyless Entry & Go contribuie la un efort mai mic pentru livrări.

Mai multă siguranță decât cer reglementările
Caracteristicile de siguranță ale eMoovy respectă reglementările GSR step C înainte de termen. Autovehiculul este echipat cu 4 airbag-uri, iar întreaga structură a fost testată pentru un nivel ridicat de protecție, în special în zona pasagerilor și a bateriei.
Printre funcțiile de asistență standard se numără și Smart Cruise Control cu Stop & Go, Lane Keeping and Following Assist, Forward Collision Avoidance Assist, Junction Turning Assist și Advanced Driver Distraction Warning. Sistemul de asistență la limitele de viteză se bazează pe citirea indicatoarelor rutiere prin intermediul unei camere montate frontal și pe indicațiile de la sistemul de navigație.

O soluție de mobilitate electrică adaptată clientului
Conectivitatea avansată, specifică tuturor vehiculelor IVECO, este disponibilă și pentru eMoovy. Integrarea soluțiilor de încărcare oferă o experiență de mobilitate electrică foarte bună. Printre acestea se numără noul încărcător recomandat de IVECO – lansat inițial în Germania începând cu septembrie 2024 – și cardul eCharge, care oferă acces la peste 700.000 de puncte de încărcare publice din întreaga UE, inclusiv puncte Ultra Fast, pentru a asigura o încărcare ușoară și un timp de funcționare extins, atât în depozit, cât și în deplasare. Aplicația IVECO Easy eMoovy permite șoferului să gestioneze de la distanță încărcarea, ușile și temperatura cabinei de pe dispozitivul mobil. Integrat în sistemul de infotainment, Smart Routing permite șoferului să optimizeze călătoriile prin planificarea precisă a traseului și include opririle de încărcare necesare. Serviciul eRange Assurance oferă vizibilitate și control asupra stării de încărcare și a autonomiei eMoovy, alertând șoferul atunci când bateria este descărcată. Pentru proprietarul flotei, portalul IVECO ON oferă o vizualizare cuprinzătoare a flotei sale, detaliind disponibilitatea fiecărui vehicul, încărcarea și starea bateriei, precum și urmărirea locației și a rutelor.
În plus, IVECO CAPITAL oferă o gamă vastă de servicii financiare, astfel încât clienții își pot construi formula financiară potrivită.
