La cateva zile dupa aprobarea Pachetului Mobilitate I, care vizeaza si detasarea transnationala a soferilor, o alta masura importanta vine in sprijinul combaterii dumpingului social: Hotararea C-610/18, pronuntata la 16 iulie 2020 de Curtea Europeana de Justitie (CEJ). Aceasta solutioneaza un caz de judecata intre o companie cu sediul in Cipru si institutia olandeza de securitate sociala SVB, privind remuneratia soferilor detasati in Olanda. Disputa a aparut la sesizarea SVB ca unii soferi pe care compania cipriota AFMB i-a detasat unor companii olandeze de transport rutier sunt salarizati si platesc contributiile de asigurare sociala la nivelul Ciprului, si nu a celui din Olanda.
In practica, AFMB detasa lucratori catre transportatorii olandezi, cu contracte de Cipru. Conform acestora, angajatorul era compania cipriota, dar soferii lucrau pentru companii olandeze nu numai in cadrul Comunitatii, ci si al tarilor EFTA. Ca urmare, SVB a intervenit, solicitand aplicarea legislatiei olandeze, insa AFMB si transportatorii olandezi au inaintat recurs la Curtea Olandeza, pretextand legitimitatea legii cipriote.
Judecatorul olandez a trimis problema la CEJ, solicitand clarificari despre cine este „angajatorul” real al soferilor. Raspunsul a aratat ca „angajatorul este compania de transport care exercita o autoritate eficienta asupra acestor soferi, plateste costurile salariale si are puterea efectiva de a-i concedia, si nu cea cu care soferul a incheiat un contract de munca si care este prezentata formal in contract ca angajator“. Prin urmare, in acest caz, angajatorul este compania olandeza care foloseste soferii, nu compania cipriota care i-a angajat oficial.
Analizand fondul acestei chestiuni, Curtea Europeana a observat ca relatia dintre un „angajator” si „personalul” sau implica existenta unei legaturi de subordonare. Pe de alta parte, judecatorii au subliniat ca trebuie luata in considerare situatia obiectiva in care se afla angajatul in cauza si circumstantele generale ale muncii prestate. Prin urmare, indiferent de cine a semnat contractul de munca, trebuie identificata entitatea sub a carei autoritate efectiva se afla lucratorul.
In acest caz specific, CEJ a concluzionat ca soferii faceau parte din personalul companiilor olandeze si datorita faptului ca, inainte de a semna contractele de munca cu AFMB, acestia fusesera selectati de companiile olandeze de transport. In plus, costurile reale ale remuneratiei lor au fost asumate, prin comisionul platit catre AFMB, de catre companiile de transport. In cele din urma, companiile de transport pareau sa fie cele care aveau puterea reala de concediere, iar o parte dintre soferi erau, inainte de incheierea contractelor de munca cu AFMB, deja angajati ai acestor companii.
