Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Producatorii de camioane s-au pus de acord asupra preturilor. Care e paguba cumparatorilor?

La 19 iulie 2016, sase dintre cei mai mari producatori de camioane – MAN, Volvo/Renault, Daimler, Iveco si DAF – au primit o amenda record, de 2,93 miliarde de euro, de la Comisia Europeana, pentru implicarea intr-un cartel de stabilire a preturilor pentru camioanele din gama medie (intre 6 si 16 t) si mare (peste 16 t). Potrivit deciziei CE, acestia au fost, timp de 14 ani (intre 1997 si 2011), parti ale unei intelegeri anticoncurentiale ce se referea nu numai la preturile de vanzare, ci si la stabilirea momentului introducerii noilor tehnologii de emisii si la transferul catre clienti al costurilor pentru respectivele tehnologii. Ulterior, in septembrie 2017, CE a sanctionat Scania cu o amenda de 880 de milioane de euro pentru participarea la acelasi cartel. Scania a facut insa apel imediat, contestatia urmand sa fie revizuita acum de instanta. Acesta este doar inceputul. Coordonarea preturilor va costa concernele cu mult mai mult, transportatori din intreaga Europa solicitand deja in instanta despagubiri fie in procese individuale, fie in asocieri coordonate de mai multe case de avocatura din Europa, dar si din SUA. Se estimeaza ca, la scara intregii Uniuni Europene, firmele pot obtine chiar si 100 de miliarde de euro. Casele de avocatura cauta cat mai multi clienti pe care sa ii reprezinte pentru a-si amortiza cat mai usor cheltuielile de judecata si a-si asigura si un castig cat mai mare, comisionul de succes in cazul in care vor castiga procesul plasandu-se in jurul a 30% din suma obtinuta.
 

Procesele vor dura insa foarte mult timp, fiind foarte greu de stabilit care este de fapt valoarea pagubei produse fiecarui client in parte. Producatorii de camioane considera ca de fapt nu e vorba de nicio paguba, niciun transportator neplatind vreodata pretul de lista.

Articole similare