CTP, cel mai mare dezvoltator, proprietar și administrator listat la bursa de proprietăți logistice și industriale din Europa, după suprafața închiriabilă brută (GLA), a anunțat finalizarea și livrarea unei unități de producție built-to-suit (BTS) cu o suprafață de 9.500 mp pentru compania germană DEHN, în cadrul CTPark Pitești. Noua facilitate reprezintă prima investiție de producție a DEHN în România și marchează debutul operațiunilor locale ale producătorului german de soluții pentru protecție la trăsnet, protecție la supratensiuni și echipamente de siguranță.
Proiectul, demarat în vara lui 2025, a fost finalizat conform calendarului stabilit, iar unitatea și-a început deja activitatea de producție. Fabrica din Pitești face parte din rețeaua globală de producție a DEHN și a fost concepută pentru a susține cererea în creștere de pe piețele europene.

În noua facilitate vor fi produse dispozitive de protecție la supratensiuni, operațiunile din România completând capacitățile de producție automatizată ale companiei din Germania prin procese specializate de asamblare manuală cu valoare adăugată ridicată.
Investiția demonstrează apetitul tot mai mare al producătorilor internaționali pentru facilități industriale dezvoltate la comandă, adaptate cerințelor operaționale specifice. CTP a gestionat întregul proces de dezvoltare, de la identificarea terenului și obținerea autorizațiilor până la construcție și administrarea proprietății, oferind companiei germane posibilitatea de a-și deschide prima unitate de producție din România într-un interval de timp bine definit.
România a fost aleasă în urma unei analize a mai multor locații europene, principalele argumente fiind infrastructura de transport, disponibilitatea forței de muncă specializate și proximitatea unor centre universitare tehnice și industriale importante.
Noua fabrică va genera până la 150 de locuri de muncă în producție, logistică și servicii suport, contribuind la dezvoltarea economică a regiunii și la consolidarea rolului Piteștiului ca centru industrial în sudul țării.
„Finalizarea cu succes a acestei facilități și începerea producției în CTPark Pitești demonstrează capacitatea CTP de a livra proiecte industriale personalizate care susțin obiectivele de dezvoltare pe termen lung ale clienților noștri. Suntem mândri că am fost partenerii DEHN în realizarea primei sale investiții de producție din România și că am contribuit la consolidarea poziției țării noastre ca destinație pentru investiții industriale cu valoare adăugată ridicată. Totodată, acest proiect reflectă interesul tot mai mare al producătorilor internaționali pentru facilități flexibile, pregătite pentru viitor, amplasate în parcuri industriale cu poziționare strategică.”
Prin livrarea acestei facilități, CTP își extinde portofoliul de proiecte built-to-suit dedicate sectorului de producție și își consolidează poziția pe piața dezvoltărilor industriale din România.
În același timp, CTPark Pitești ajunge la aproximativ 80.000 mp de spații industriale dezvoltate. Amplasat în proximitatea autostrăzii A1/E70 și la mai puțin de 30 de minute de municipiul Pitești, parcul industrial beneficiază de acces rapid către București, Europa de Vest și Portul Constanța, fiind poziționat într-una dintre cele mai puternice ecosisteme auto și de producție din România.


