Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Raben Group a crescut în pandemie

Grupul Raben a încheiat anul trecut cu venituri de peste 1,5 miliarde de euro. Furnizorul de logistică a servit în mod constant industrii precum cea alimentară (29%), tehnologie de consum (21%), automotive (18%), comerț (12%), chimică (11%), FMCG non-alimentare (7%) și altele. În ceea ce privește tipul de servicii prestate, acestea au fost în principal transport rutier (65%), logistică contractuală (12%), FTL & Intermodal (9%), Fresh Logistics (6%), 4PL (3%), maritim și aerian (3%) și altele.

„Veniturile pentru 2021 sunt satisfăcătoare și ne putem felicita, deoarece este rezultatul flexibilității noastre, al portofoliului nostru divers de clienți și al cooperării cu aceștia, precum și al progresului tehnologic”, a declarat Ewald Raben, CEO Raben Group. „Anul trecut a fost o perioadă plină de schimbări pozitive. Noi companii s-au alăturat Raben, am intrat pe a 14-a piață (Grecia), am făcut numeroase investiții și am avut multe inițiative valoroase în domeniul dezvoltării durabile (împrumut SLL, PPA energie verde). Tot în 2021 am sărbătorit cea de-a 90-a aniversare a companiei noastre”.

Momentul aniversar a fost marcat de decizia de a finanţa construirea unei oaze pentru berzele albe în Cehia, dar şi de a planta 10.000 de arbori în Parcul Național Table Mountain, din Polonia, plus alți 3.500 de brazi, în cadrul programului de lungă durată „Factura electronică – cultură superioară”, în numele clienților care au acceptat să treacă de la facturi tipărite la cele electronice.

Grupul Raben a intrat pe piața din Grecia prin adăugarea liderului Intertrans SA, care oferă o capacitate de depozitare de 11.000 m2, are o flotă de peste 90 de camioane și 70 de angajați. Sediul central este situat în Pireu, cu depozite în Salonic și Heraklion, Creta. Raben va avea la dispoziție rețeaua europeană de transport Intertrans, care constă din 23 de huburi și 17 parteneri, în 12 țări din Europa.

Începând cu 1 ianuarie 2021, Grupul Raben deține 100% din acțiunile grupului olandez BAS, de la care a preluat toate depozitele din Olanda, Slovacia și Italia, precum și o echipă de 250 de angajați cu experiență. Prin această achiziție, Raben și-a mărit rețeaua în Europa de Sud-Vest și și-a consolidat poziția în domeniul logisticii contractuale și al transportului intermodal. În plus, au fost deschise două depozite ale Raben Trans European Hungary Kft – unul în Dunaharaszti (capacitate de 30.000 m2) și unul în Pécs (10.000 m2).

Până la sfârșitul lui 2021, Grupul Raben opera deja 100 de conexiuni directe zilnice către țările ECE, transportând în medie mai mult de 70.000 de expedieri pe lună.

În ţara noastră, Raben Logistics Romania a deschis 2 depozite noi, la Oradea şi Buzău, ceea ce a dus numărul spaţiilor de depozitare amplasate strategic la 9. De asemenea, au fost inaugurate 3 noi depozite prin relocare, fiind crescută astfel capacitatea de operare. Astfel, depozitul din Arad s-a mutat într-un spațiu nou, de 3.000 de m2, în Timișoara, iar depozitele București și Sibiu s-au mutat în 2 locaţii noi, moderne de 3.600 şi respectiv 4.000 m2.

Noi soluții operaționale au fost implementate, pentru a crește calitatea serviciilor la nivel național. Depozitele București și Timișoara au început să folosescă remorci noi de tip City Liner, cu capacitatea de 27 locuri de paleți. Pe ruta București-Sibiu și retur, au fost introduse containere „double deck”, pentru creşterea capacităţii de transport.

Creșterea nu s-a vazut doar la nivel operaţional. Echipa Raben a crescut la 140 de angajați. Soluții tehnologice modern au fost implementate în 2021, cum ar fi platforma MyOffer, care folosește inteligența RPA şi generează prețuri pentru cotațiile clienților în mod automat, într-un timp foarte scurt. Clienții poț afla în câteva minute costul transportului, atât pentru destinații interne cât și destinații externe. Noul website a devenit mai prietenos cu utilizatorii, informații foarte utile sunt ușor accesibile și intuitive.

Planurile de dezvoltare în România continuă și în 2022, pentru a asigura capacitate operațională mărită, soluții de logistică contractuală, depozite noi şi alte soluții utile pentru clienți.

Articole similare

Ad