Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Renault a numit trei jucători campioni ca ambasadori ai mărcii

Renault, marcă istorică de mobilitate și pionier al vehiculelor electrice în Europa, anunță noul său grup de ambasadori la nivel mondial, printre care Diede de Groot, Luca Van Assche și Félix Auger Aliassime, după primul an de parteneriat premium al turneului de tenis de la Rolland-Garros.

Noii ambasadori vor duce valorile și imaginea mărcii la cel mai înalt nivel al tenisului profesionist și vor sprijini inițiativele companiei de promovare a accesului la sport.

De asemenea, Renault se concentrează pe tineri și pe cartierele prioritare pentru a-și îndeplini angajamentul pe care și l-au asumat în cadrul Give Me 5, inițiativa sa de CSR, iar alături de ambasadorii săi își propune să dezvolte proiectul la nivel internațional. În cadrul acestui proiect, anul trecut, brandul a construit trei terenuri de tenis – în Marsilia, Lyon și Grigy.

„Renault anunță cu mândrie că îi va sprijini pe acești sportivi talentați în următorii trei ani. Lăsând la o parte abilitățile lor sportive, ceea ce ne-a motivat să ne unim forțele cu ei a fost mentalitatea și angajamentul lor față de valorile etice promovate de Renault.”

a precizat Arnaud Belloni, Global Chief Marketing Officer.

Diede de Groot este o jucătoare profesionistă din Olanda, în vârstă de 25 de ani, campioană la simplu în competiția feminină în scaun rulant de la Rolland-Garros și actualul nr. 1 mondial atât la simplu, cât și la dublu. Totodată, a câștigat 31 de titluri de Grand Slam – 16 la simplu și 15 la dublu între 2017 și 2022.

Luca Van Assche, tânărul talent în vârstă de 18 ani este un jucător francez, demn de urmărit. După ce a câștigat titlul de juniori de la Rolland-Garros în 2021, fără a pierde niciun set, a câștigat primul său titlu ATP Challenger în Portugalia în decembrie 2022, iar în prezent este cel mai tânăr jucător din top 150.

Félix Auger-Aliassime, un jucător canadian, în vârstă de 22 de ani, deține în prezent locul șapte mondial în clasamentul ATP. Cunoscut pentru eforturile sale atât pe teren, cât și în afara acestuia, a câștigat în 2022 patru turnee diferite.

„Sunt mândru de afilierea cu Renault, deoarece împărtășim aceleași ambiții și valori. Inițiativa Give Me 5 se concentrează pe promovarea tenisului în cartierele prioritare, așa că este o inițiativă importantă pentru mine. Vom lucra împreună la extinderea acesteia.”

a adăugat Félix Auger-Aliassime.

Articole similare

Ad