Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Revista Tranzit premiază Femeia Anului în Transporturi

Gala Tranzit care va avea loc joi, pe 7 noiembrie, la Cluj-Napoca, va premia în premieră Femeia Anului în Transporturi, alături de celelalte premii tradiţionale de eficienţă în transporturi.

Noua distincţie îşi propune să promoveze rolul femeii într-un business dominat de antreprenori și manageri bărbați – poate și pornind de la faptul că 99% din șoferii de camioane sunt bărbați, aceștia evoluând în multe situații în antreprenorii de astăzi din transporturi. Totuși, pe lângă apariția mai multor doamne în spatele volanului trebuie să remarcăm că activitatea de transport astăzi este extrem de complexă, fiind nevoie de mulți specialiști din domeniul contabil, financiar, resurse umane, juridic, vânzări și marketing, poziții ocupate în mare măsură de femei, astfel că rolul femeii în transporturi a crescut foarte mult în ultimii ani, femeile nemaifiind doar soțiile care își susțin cu inteligență, înțelegere și dedicație soții antreprenori din transporturi.

Cu toate acestea, încă sunt puține femei manageri în această industrie, drept pentru care ne-am propus să evidențiem contribuția femeilor la succesul firmelor pentru care lucrează sau la succesul clienților lor printr-un serviciu important nou adăugat, printr-o inovaţie tehnologică sau operaţională care a crescut securitatea în muncă și eficienţa operaţională sau care pur şi simplu a influenţat în bine viaţa colegilor sau a unei comunităţi.

Pentru a identifica persoana care a marcat evoluția industriei în 2023-2024, vă rugăm să ne ajutați prin trimiterea de nominalizări pentru titlul de „Femeia Anului în Transporturi”. Astfel că, dacă aveţi un manager/o angajată, o colegă, o furnizoare sau o clientă care a influenţat activitatea dvs., a companiei în care lucrează, a breslei sau a unei comunități prin activitatea și modul ei de a fi, vă rugăm să ne împărtăşiţi povestea ei pentru a o prezenta întregii lumi a transporturilor şi pentru a o nominaliza la acest premiu.

Înscrierile la competiţie se fac până pe 15 octombrie 2024.

Trofeul va fi acordat de Cristina Chiriac, preşedintele Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), o figură publică cunoscută şi apreciată în peisajul economic şi politic românesc.

Aşteptăm sugestiile dumneavoastră pentru primele nominalizări ale acestei competiţii importante pentru lumea transporturilor pe adresa de email a redactiei: office@traficmedia.ro sau andreea.matei@traficmedia.ro

Articole similare

Ad