În 2020, când întreaga Europă a fost afectată de pandemie, în majoritatea statelor membre UE nu s-au efectuat inspecții la transportul rutier timp de 4 luni începând cu martie. După această perioadă, controalele s-au reluat încet, dar cu restricțiile și precauțiile necesare, ceea ce a dus la mai puține inspecții efectuate decât cele prevăzute, se arată într-un raport prezentat de către Comisia Europeană Parlamentului și Consiliului, vizând respectarea prevederilor regulamentului 561/2006 privind timpii de conducere și de odihnă și directivei 15/2002 referitoare la organizarea timpului de lucru în cazul angajaților mobili în statele membre. Din cauza poziționării geografice periferice a României și a tranzitului relativ scăzut prin țara noastră, controalele în trafic realizate aici vizează cu precădere cărăușii rezidenți.
Numărul total de zile lucrătoare verificate în Uniunea Europeană a scăzut cu 8% în 2019-2020 comparativ cu perioada 2017-2018. Tendința descrescătoare a început încă din 2011-2012, însă scăderile din anii anteriori nu au fost atât de semnificative ca în 2019-2020. Cu toate acestea, în ansamblu, majoritatea statelor membre a efectuat mult mai multe controale decât se recomandă prin legislație. Astfel, șapte state membre au desfășurat controale peste pragul de 3%: România (15,9%), Letonia (9,0%), Austria (8%), Franța (7,1%), Germania (6,9%) Portugalia (6,3%) ) și Bulgaria (6,2%) – la fel ca în perioada de raportare anterioară. Dintre aceste, doar România a crescut numărul de zile lucrătoare verificate de la 9,3% la 15,9%, în timp ce alte țări au înregistrat o scădere a valorilor.
Șase state membre nu au atins pragul minim de 3%, respectiv Grecia (2,4%), Ungaria (2,3%), Irlanda (0,5%), Luxemburg (2,9%), Olanda (1,5%) și Malta (0,2%). De precizat că scăderi mari ale numărului de zile lucrătoare verificate au fost observate în Malta (-901%, adică de la 6,8% la 0,2%) și Bulgaria (-59%, adică de la 9,6% la 6,2%).
O creștere semnificativă a numărului de zile lucrătoare verificate a fost observată în Finlanda (de la 1,4% la 4,7%); aceasta poate fi explicată prin faptul că Finlanda a raportat pentru perioada de referință date din toate sursele, inclusiv de la poliția națională, vamă și autorităților de sănătate și siguranță, ceea ce nu a fost cazul în raportul anterior.
Ungaria a raportat o creștere semnificativă a numărului de vehicule care fac obiectul Regulamentului (CE) nr. 561/2006, de două ori mai mult comparativ cu ultima perioadă de raportare (de la 107.707 la 223.474).
Ca și în perioada de raportare anterioară, Olanda a aplicat „monitorizare bazată pe încredere”, operatorii de transport rutier încheind un acord de punere în aplicare cu Inspectoratul pentru Mediu și Transport. Acordul a acoperit peste 1,4 milioane de zile lucrate de șoferi în perioada 2019-2020, în plus față de cele 885.196 de zile lucrătoare verificate de Olanda. Adunând aceste cifre se atinge pragul minim. Dezvoltarea și extinderea continuă a analizei de risc au permis inspectoratelor olandeze să își concentreze eforturile asupra acelor companii al căror nivel de conformitate era slab. Acest sistem de monitorizare s-a încheiat în 2022.
Echilibru între controalele în trafic și cele la sediu
Directiva 2006/22/CE prevede, de asemenea, ca cel puțin 50% din numărul total de zile lucrătoare verificate să fie vizate de controale la sediile întreprinderilor și cel puțin 30% în trafic. Cu toate acestea, luând în considerare numărul de state membre care au atins pragul, numai șase state membre au ponderea echilibrată necesară între zilele lucrătoare verificate la sediu și în trafic: Bulgaria (53% din zilele lucrătoare verificate la sediu), Cipru (67%), Estonia (63%), Letonia (59%), Lituania (63%) și Slovacia (63%).
Procentul zilelor lucrătoare verificate la sediu a crescut la 40% în 2019-2020, ceea ce reprezintă tendința de creștere față de 27% în 2017-2018, 26% în 2015-2016, 23% în 2013-2014 și 18% în 2009-2010. Cele mai semnificative îmbunătățiri au fost raportate de Cipru (de la 59% la 67%) și Slovacia (de la 57% la 63%). De asemenea, România a crescut semnificativ ponderea zilelor lucrătoare verificate la sediu de la 17% în 2017-2018 la 49% în perioada curentă de raportare, deși încă nu îndeplinește obiectivele minime de control în trafic și la sediu.
Grecia și Irlanda sunt singurele state membre care nu au atins pragul pentru controalele rutiere. În Irlanda, motivul pare să fie că doar puține vehicule non-irlandeze, cu excepția celor britanice, circulă acolo.
ISCTR controlează preponderent cărăuși români
Numărul total de zile lucrătoare verificate în trafic în perioada pandemică a fost de 74.581.610 la nivelul UE, ceea ce reprezintă o scădere față de 92.000.390 de zile lucrătoare verificate în perioada precedentă de raportare. În general, 31% dintre vehiculele verificate sunt din alt stat membru, ceea ce reprezintă o scădere ușoară față de 2017-2018 (33%).
Cu toate acestea, în unele state membre, procentul de vehicule din altă țară a UE constituie mai mult de jumătate: Austria (65%), Belgia (53%), Franța (60%), Luxemburg (69%), Malta (63%) și Olanda (57%). Iar proporția este similară și în prezent.
Poziționarea geografică și volumul operațiunilor de tranzit reprezintă, fără doar și poate, un factor decisiv în anumite țări, mai ales că instituțiile de control au indicat mereu că realizează controale fără discriminare. Statele membre unde ponderea vehiculelor nerezidente controlate în trafic se situează sub media europeană sunt de regulă cele periferice. În România, 83% dintre camioanele controlate sunt înmatriculate în țara noastră.