Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

S-a amânat sancţionarea nedeclarării bunurilor cu risc fiscal ridicat în RO e-Transport

Ordinul comun al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) și al Autorităţii Vamale Române (AVR) nr. 1.190/4.625/2022 privind normele metodologice de funcţionare a sistemului RO e-Transport a fost publicat în 30 iunie în Monitorul Oficial nr. 656/2022 (Partea I), cu mai bine de o lună întârziere faţă de data limită stabilită iniţial, respectiv 11 mai 2022. Întrucât sistemul RO e-Transport a devenit obligatoriu de la 1 iulie a.c., Guvernul a stabilit prin ordonanță de urgență ca amenzile pentru nerespectarea acestei obligativităţi să se aplice doar de la 1 octombrie, fiind lăsat un răgaz de 3 luni pentru ca cei vizaţi să se pună la punct cu procedura.

Conform ordinului comun ANAF/AVR, aplicația pe care o folosesc contribuabilii pentru a raporta transporturile de bunuri cu risc fiscal ridicat este disponibilă înSpațiul Privat Virtual (SPV). Declararea se face efectiv prin transmiterea unui fișier de tip .xml, care este verificat automat în sistemul RO e-Transport. Dacă fișierul este bun, atunci se aplică pe el semnătura electronică a Ministerului Finanțelor (aceasta e confirmarea primirii fișierului în e-Transport), iar documentul electronic astfel semnat este pus la dispoziție ca arhivă de tip .zip. Părțile implicate în transportul de bunuri cu risc ridicat vor fi notificate prin SPV.

Lista produselor cu risc fiscal ridicatcuprinde, printre altele, apă îmbuteliată, băuturi alcoolice şi non-alcoolice, legume, fructe, cereale vrac, ciment, îmbrăcăminte și încălțăminte. Declararea în e-Transport va fi făcută de operatorul economic în nume propriu sau prin reprezentant legal, reprezentant desemnat ori împuternicit şi este obligatorie inclusiv în cazul transporturilor rutiere mixte – produse riscante şi neriscante.

Persoana care va face declararea în sistem trebuie să pună la dispoziția operatorului de transport rutier codul UIT aferent bunurilor transportate, direct sau prin intermediul organizatorului transportului, până cel târziu la prezentarea vehiculului în punctul rutier de trecere a frontierei la intrarea în România sau la locul de import, respectiv punerea efectivă în mișcare a vehiculului, după caz. Codul UIT este înscris în mod obligatoriu pe documentul de transport, lizibil și fără ștersături sau adăugiri.

Sunt vizate de raportare vehiculele cu masă totală maxim autorizată de minimum 3,5 t, dacă sunt încărcate cu bunuri cu risc fiscal ridicat care au o masă brută totală de peste 500 kg sau dacă au o valoare totală mai mare de 10.000 de lei, în ambele cazuri fiind vorba de un transport aferent cel puțin unei relații comerciale.

Amenzile pentru cei care nu declară bunurile riscante în noul sistem și cei care declară cantități diferite faţă de cele transportate real vor fi, începând cu 1 octombrie 2022, de la 10.000 la 50.000 de lei în cazul persoanelor fizice şi respectiv de la 20.000 la 100.000 lei în cazul persoanelor juridice (plus confiscarea contravalorii bunurilor nedeclarate).

Articole similare

Ad