Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Schmitz a obținut certificatul „Assured Sustainability“

Institutul German pentru Sustenabilitate și Economie, cel care confirmă sustenabilitatea deplină în domeniile ecologiei, economiei și competenței sociale, a acordat acest certificat subsidiarei Cargobull Telematics a producătorului de semiremorci. Documentul atestă că sustenabilitatea a fost implementată într-o manieră exemplară în întreaga firmă și că toate procesele au fost optimizate din punct de vedere al orientării economice sustenabile, incluzând calitatea produselor și a serviciilor, consultanța și responsabilitatea ecologică și socială și orientarea spre economie. Iar competențele individuale legate de sustenabilitate, energie, probleme sociale, economie și raționalitatea și implementarea lor în companie au fost verificate în cadrul unui audit la fața locului.

Marnix Lannoije, director executiv Cargobull Telematics, declară că această certificare dovedește faptul că firma se bazează pe procese transparente, formulate clar, și pe controale extensive ale calității, ceea ce confirmă încrederea clienților în performanța produselor și serviciilor sale.

Sistemele telematice certificate le aduc avantaje importante utilizatorilor. Ele se remarcă, față de soluțiile altor furnizori, ca fiind „foarte sustenabile“, deci și nivelul de sustenabilitate și competențele legate de siguranță ale clientului ajung la un nivel ridicat. De aceea, la licitații publice sau la audituri, cum ar fi cele pentru obținerea ISO 14001 pentru Managementul Mediului, ISO 500021 pentru Managementul Energiei sau ISO 16247 pentru Auditul Energiei operatorul își poate îmbunătăți decisiv poziția.

Până acum, în 20 de ani de experiență pe piața softurilor, Schmitz Cargobull a vândut peste 82.500 de sisteme telematice, din care circa 58.000 sunt în operare în Europa.

Articole similare

Ad