Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Schwarzmüller aniversează 150 de ani

Compania a fost înființată în Pasau, în 1871, de Josef Schwarzmüller, ca atelier de fierărie, și a fost relocată lângă Freinberg, în Austria (unde este și azi fabrica), în contextul crizei economice globale. Iar producția de vehicule a început în anii 1930. În prezent Schwarzmüller este activ în 21 de țări europene și oferă, așa cum declară reprezentanții săi, cel mai bogat portofoliu de semiremorci și caroserii grele din Europa, de circa 150 de modele diferite (din care numai basculantele sunt 50), vinde aproximativ 10.000 de unități/an și are peste 2.000 de angajați în Europa și 750 în țara de origine, din care mai mult de jumătate lucrează în producție.

Una dintre prioritățile companiei în 2021, tocmai pentru a celebra această cifră rotundă, este să-și reconstruiască istoria, începând de la primii pași, căutând în arhive documente legate de atestarea sa, mai ales că la un moment dat s-a crezut că înființarea a fost în 1870, după care s-a făcut corecția cu 1871. De atunci la conducerea companiei s-au succedat cinci generații din familia Schwarzmüller.

Primii pași în dezvoltarea atelierului de fierărie au fost făcuți prin începerea producției de vagoane, urmate de cea de vehicule rutiere, un domeniu nou în anii 1930.

Schwarzmüller și-a deschis mai multe filiale în Austria și în anii 1990 a devenit lider de piață în această țară, moment în care a decis să înceapă să se extindă în țările de la estul Cortinei de Fier și a inaugurat fabricile din Ungaria și Cehia. Iar din 2020 există o a patra fabrică, în Germania.

În prezent compania este lider de piață în Austria, Elveția, Ungaria, Cehia și Slovacia și reușește să-și păstreze aceste poziții în ciuda faptului că nu oferă produse standard, ci modele cât se poate de eficiente și de personalizate. Și își propune să devină chiar mai puternică în Europa, datorită expertizei sale în construcție și în prelucrarea metalelor și datorită unei linii de producție complet noi.

Articole similare

Ad