Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad

Semiremorcile noi își mențin creșterea de 70% și după al treilea trimestru

În primele trei trimestre din 2021 au fost înmatriculate pentru prima dată în România, conform datelor DRPCIV, 3.138 de semiremorci noi și 5.707 rulate, iar 9.480 au fost reînmatriculate, față de 1.679, 5.129, respectiv 7.880 în perioada similară din 2020. Iar conform calculelor noastre, care le includ în categoria semiremorcilor noi și pe cele care în statisticile oficiale apar ca fiind rulate la prima înmatriculare, dar care au data primei înmatriculări cu cel mult șase luni înainte de data primei înmatriculări în România, sunt 3.673 de unități, față de 2.140 în 2020.

Lider de piață este Schmitz Cargobull, cu 1.402 semiremorci noi (688 de prelate, 446 de basculante, 173 cu temperatură controlată, 47 de furgoane, 37 pentru transport de containere și 11 izoterme), față de 726 în perioada similară din 2019. Îl urmează Krone, cu 618, față de 334, și Kögel, cu 281, față de 90.

Peste 100 de unități au mai vândut  Wielton (236 în 2021 și 222 în 2020), Mega (204/117) și Schwarzmüller (203/146).

Articole similare

Ad