Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

sennder: Atenţie la piaţa spot

Într-un interviu acordat revistei Tranzit, Bogdan Steliean, General Manager sennder România, remarcă faptul că de o lună-două se simte o criză acută de capacitate de transport. Pe piaţa olandeză specialiştii spun că o asemenea criză de capacitate de transport nu s-a mai întâlnit de 20 ani încoace.

“Pur și simplu sunt prea puţine camioane raportat la numărul de comenzi existente”, spune Bogdan Steliean, care explică această lipsă de capacitate în parte prin dispariția multor firme de transport poloneze şi lituaniene de pe piață.

Potrivit unui raport polonez, circa 13% din companiile de transport din această țară vor dispărea până la sfârşitul anului, iar în condiţiile în care în Polonia sunt înregistrate peste un milion de vehicule comerciale, 13% înseamnă foarte mult din capacitatea de transport european. Astfel, “chiar dacă nu vorbim despre o creştere majoră a industriei, ci, dimpotrivă, traversăm o perioadă de stagnare, falimentul multor firme de transport din Polonia va crea o criză majoră pe piaţa de transport europeană. Iar dacă dispare o bună parte din capacitatea de transport, automat preţurile vor creşte”, spune Bogdan Steliean.

Ce-i drept, 2024 a început foarte prost pentru transportatori, care s-au confruntat cu multe creşteri de taxe de drum în aproape toate ţările europene şi majoritatea clienţilor au refuzat să plătească în ianuarie-februarie aceste creșteri de costuri.

“Părerea mea este că transportatorii români au fost mai rezistenţi decât cei din vestul Europei. O explicaţie poate fi şi faptul că în România nu există flote foarte mari precum cele din Lituania, Polonia sau chiar Bulgaria, pentru care rularea flotei a fost mai importantă decât preţul, iar asta creează un efect de domino şi împinge piaţa către dumping. Astfel, au fost situaţii la începutul anului în care nu existau curse şi mulţi operatori de transport din aceste țări au acceptat să reducă tarifele și la sub 1 EUR/km tur-retur, pe când transportatorii români nu au mers sub 1,20 EUR/km pe aceleaşi curse Cehia-Germania sau Polonia-Germania sau Germania-Germania. Acum urmează o perioadă de normalitate, în care preţurile de transport vor creşte”, a mai spus General Manger-ul sennder România.

Bogdan Steliean crede că transportatorii români au ajuns la un anumit nivel de maturitate. “Este adevărat că operatorii români nu sunt la fel de deschişi către tehnologie precum polonezii sau lituanienii, însă, pe de altă parte, există un plus de experienţă. Cei care au peste 40 de camioane nu fac niciodată un singur tip de transport full truck, ci mai au şi operaţiuni LTL sau un transport specializat, sau menţin un număr de camioane pentru zona spot, astfel încât să nu își pună toate ouăle într-un singur cuib”.

Puteţi citi integral interviul cu Bogdan Steliean în ediţia de octombrie a revistei Tranzit.

Iar la Gala Tranzit de pe 7 noiembrie de la Cluj vom organiza un panel pe tema oportunităţilor de pe piaţa de transport de la acest moment şi tipurile specializate de transport care au viitor. Pentru înscrieri puteţi folosi adresa de email a redacţiei: office@traficmedia.ro

Articole similare

Ad