Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Și Andrey Karginov (Kamaz) are acum două victorii la Dakar 2022

Etapa a cincea a Dakar 2022, cu plecare de la Riyadh și întoarcere la Riyadh, a inclus 216 km de legătură și 395 km de cursă specială și i-a adus lui Andrey Karginov (Kamaz) a doua victorie din acest an, după ce mecanicii au reușit să îi repare transmisia în timp pentru a lua startul. El a fost urmat la 4’25” de Dmitry Sotnikov (Kamaz) și la 6’47” de Anton Shibalov (Kamaz). Sotnikov își păstrează primul loc în clasamentul general, la 9’53” de Eduard Nikolaev (Kamaz, care în etapa a cincea a fost al patrulea) și la 26’27” de Shibalov. Trei echipaje sunt la mai puțin de o oră de lider, trei la mai puțin de două ore și alte două la mai puțin de trei ore.

În etapa a cincea aproape că nu s-a putut depăși viteza de 115 km/h. Echipajele Kamaz au avut câteva surprize neplăcute, începând cu împotmolirea în noroi a lui Karginov, care a fost ajutat de un echipaj lituanian, și continuând cu penalizările pe care le-au primit Nikolaev (două minute, din cauza depășirii vitezei maxime admise) și Sotnikov și Karginov (câte un minut).

Prima parte a etapei speciale s-a desfășurat pe drumuri de mare viteză de-a lungul platoului Najd, după care a început porțiunea extrem de dificilă cu pietre, care, pentru 10 km, a redus mult viteza. Au urmat circa 100 km pe nisip cu pietre ascunse, în care navigația a fost foarte importantă, din cauza numeroaselor urme care te puteau duce în direcția greșită, și în care principala provocare era păstrarea anvelopelor intacte. De altfel, aceasta a fost una dintre probelele pe care le-au avut Janus Van Kasteren (din echipa Gerard de Rooy), dar și trei dintre echipajele Kamaz, care au căutat mai mult timp unul dintre punctele de control. Iar dunele au acoperit circa 38% din întregul drum și au creat și ele probleme de orientare.

Etapa a șasea, tot cu plecare de la Riyadh și întoarcere la Riyadh, ca și a cincea, urmează să aibă 438 km, iar la finalul ei vine o zi de pauză.

Articole similare

Ad
Ad