Kögel a organizat, pe 12 mai, o conferință de presă online în cadrul căreia a lansat mai multe modele noi, dar a prezentat și rezultatele pe 2020 și estimările pentru 2021. Evenimentul s-a desfășurat sub semnul noului motto al companiei, „Economia întâlnește Ecologia – Pentru că ne pasă“, dovedind pasiunea sa pentru transport și grija pentru mediu și pentru societate sau, cu alte cuvinte, subliniind ce așteaptă și clienții: soluții de transport sofisticate, sigure, economice și sustenabile.
Și pentru producătorul german 2020 a adus o scădere a vânzărilor, a cifrei de afaceri ș a profitului, dar trimestrul al patrulea (când comenzile s-au ridicat la 3.370 de semiremorci) a arătat clar că industria își revine, aspect întărit de rezultatele din primul trimestru al lui 2021, când clienții au continuat să investească mult în echipamente de transport.
În ianuarie-martie din 2021, numărul de comenzi este cu 137% mai mare decât cel din perioada similară a lui 2020 (6.978 de unități, față de 2.949), dar, pentru că 2020 a fost un an atipic, nu prea poate fi folosit ca reper, deci o comparație mai bună ar fi cu 2019, când numărul de unități vândute a fost cu 110% mai mic decât în 2021, adică 3.325.
Cererea a fost mare în 2021 mai ales în Europa de Est, cu 4.088 de unități, față de doar 2.890 de unități în Europa de Vest, iar cele mai puternice piețe sunt Austria și Rusia/Ucraina, urmate de BeNeLux, Statele Baltice/Polonia, Germania și Italia.
În total în 2021, compania își propune să vândă 19.500 de vehicule, deoarece nu există semne că ar încetini creșterea. Doar că problemele legate de materia primă, mai ales de semiconductori, de care suferă întreaga industrie auto, nu au fost încă rezolvate și ar putea împiedica atingerea țintei. În aceste condiții, directorul general al companiei, Thomas Heckel, declară că va profita de contextul economic favorabil pentru a investi câteva milioane de euro în optimizarea producției de SKD pentru întreaga Europă, de la fabrica din Burtenbach, și în centrul de distribuție, dar și pentru extinderea și modernizarea clădirii administrative.