In timp ce inspectorii ANAF califică transporturile intracomunitare ca detașare transnațională, caz în care șoferii au dreptul să li acorde indemnizație de detașare, care să nu includă, însă, cheltuielile specifice detașării – transport, cazare și masă – sau, în unele cazuri, în documentele de control se menționează că șoferul trebuie plătit cu salariul minim din țara în care lucrează cu precădere, Inspecţia Muncii tranşează altfel problema impozitării retroactive de către ANAF a diurnei acordată şoferilor profesionişti, spunând că aceştia din urmă nu au dreptul la diurnă. Astfel, Florin Cosma, inspector de muncă la Direcţia Control Relaţii de Muncă din cadrul Inspecţiei Muncii, a declarat cu prilejul video-conferinţei organizate de revista Tranzit pe subiectul impozitării diurnei, că potrivit HG 38/2008, art. 3, alin. 2, lit. d, locul de muncă al şoferului este cabina camionului, astfel că nu poate fi „trimis în delegaţie”, întrucât aceasta este natura funcţiei lui. „Şoferii profesionişti, prin definiţie, sunt lucrători mobili, iar locul lor de muncă este stabilit ca fiind cabina camionului sau împrejurimea acestuia. Trebuie făcută diferenţa aici între şoferii care pleacă dimineaţa de la locul de muncă şi se întorc zilnic la finalul programului de lucru la sediul firmei – cum sunt şoferii instituţiilor – şi şoferii profesionişti de la firmele de transport”.
Mai mult, inspectorul de muncă opinează că „delegarea” nu îşi are rostul în cazul conducătorilor auto, pentru că – raportat şi la Codul Muncii, art. 43 şi 44 – şoferul se află într-o deplasare, în conformitate cu obiectul său de activitate: de a duce mărfuri sau persoane.
Pe de altă parte, avocaţii firmelor de transport argumentează că este incontestabil faptul că locul de muncă al şoferilor este la sediul firmei, întrucât acolo se află managerul de transport, de acolo se primesc indicaţiile de deplasare, acolo vin comenzile de transport şi tot acolo şoferii raportează toată activitatea. Cel mai important, atunci când se solicită documentul portabil A1 se declară sediul companiei ca fiind locul de muncă al şoferului.
Operatorii de transport prezenţi la video-conferinţă au mai atras atenţia asupra faptului că trebuie făcută distincţia între conducătorii auto-patroni (conducătorii auto independenți, așa cum sunt ei denumiți în HG 38 din 2008) şi lucrătorii mobili – angajaţi ai firmelor de transport, în cazul cărora se poate vorbi despre un „sediu principal al întreprinderii/sedii secundare”, de unde aceştia îşi preiau vehiculele, iau cunoştinţă de itinerariu şi pleacă în cursă, în baza unui ordin de deplasare.
Inspectorul Florin Cosma atrage însă atenţia că în acest caz nu vorbim de atribuţiile efective, stabilite prin fişa postului, ci de nişte reglementări stabilite de angajator. „Atribuţia constă strict în conducerea vehiculului plus încărcarea/decărcarea mărfii”.
